CINE sunt liderii de grup ai PMP la Camera Deputaţilor şi la Senat
- Iasmina Ardelean
- 20 decembrie 2016, 16:56
Liderii de grup ai PMP la Camera Deputaţilor şi la Senat sunt senatorul Dorin Bădulescu şi preşedintele executiv al partidului, Eugen Tomac.
Senatorul Dorin Bădulescu va fi liderul de grup al parlamentarilor Partidului Mişcarea Populară.
"Astăzi, conducerea filialei judeţene a Partidului Mişcarea Populară Buzău, reprezentată prin deputatul Adrian Mocanu, a reuşit, în urma analizelor şi a negocierilor interne în urma alegerilor din 11 decembrie, să obţină funcţia de lider de grup parlamentar pentru senatorul nou ales Dorin Bădulescu. Popularii buzoieni obţin, astfel, o nouă recunoaştere politică a rezultatului foarte bun de la alegerile generale, când s-au clasat pe locul doi în judeţul Buzău şi în topul naţional al rezultatelor filialelor judeţene ale PMP", a scris, luni seară, pe pagina sa de Facebook, liderul organizaţiei de Buzău a partidului, deputatul Adrian Mocanu.
Surse din PMP au precizat că funcţia de lider de grup la Camera Deputaţilor va fi preluată de Eugen Tomac, preşedinte executiv al partidului.
Potrivit aceloraşi surse, celălalt preşedinte executiv al PMP, deputatul Valeriu Steriu, urmează să fie propus pentru funcţia de chestor în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.