Românii au prețuri pe jumătate față de UE, dar salarii de 5 ori mai mici

Românii au prețuri pe jumătate față de UE, dar salarii de 5 ori mai mici

Convergenţa preţurilor din România comparativ cu media ţărilor din Uniunea Europeană este de 51,9%, în timp ce convergenţa la salarii este de numai 20,5%.

"Nivelul de trai într-o economie naţională este reflectat până la urmă de bunăstarea indivizilor. În fond, aceştia sunt cei care vor resimţi efectele adoptării monedei euro. Pentru a studia impactul asupra bunăstării indivizilor, am considerat că analiza convergenţei preţurilor trebuie însoţită de analiza convergenţei salariilor", se arată într-un studiu realizat de Institutul European din România, coordonator de proiect fiind economistul Daniel Dăianu.

Conform datelor disponibile pe Eurostat, în anul 2015 convergenţa la salarii era în România de numai 20,5%, în timp ce convergenţa preţurilor se ridică la nivelul de aproape 50% faţă de media EU28. În timp ce convergenţa preţurilor în statele Europei Centrale şi de Est (ECE) analizate este relativ asemănătoare (în jur de 50%, plus sau minus), convergenţa salariilor diferă semnificativ. În România, convergenţa salariilor (20,5%) este aproape jumătate faţă de Cehia (37,9%) şi sub nivelul Poloniei şi Ungariei (în jur de 30%).

Convergenţa redusă a salariilor în România vizavi de convergenţa preţurilor se traduce printr-o putere de cumpărare scăzută în România faţă de Zona Euro (ZE), dar şi faţă de celelalte state est-europene, de unde rezultă din nou un cerc vicios al sărăciei, şi toate riscurile care derivă de aici.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citiţi articolul integral pe Capital.ro.