Actorul Marius Manole a lovit maşina patronului! Tucă și-a pus mâinile în cap când a văzut dezastrul

Actorul Marius Manole a lovit maşina patronului! Tucă și-a pus mâinile în cap când a văzut dezastrul

Manole a intrat in posesia carnetului de conducere de câteva luni și are "lămâia" în geam. Cum e prieten cu Tucă, a împrumutat mașina șefului.

Actorul Marius Manole este şi co-realizator al emisiunii "Marius FM", alături de deţinătorul pachetului majoritar al radioului, Marius Tucă. Relaţia lor de prietenie nu mai este de multă vreme un secret. Manole a intrat in posesia carnetului de conducere de câteva luni, are "lămâia" în geam, şi cum este în aşteptarea maşinii comandate, se deplasează, uneori, prin Bucureşti, cu autoturismul lui Marius Tucă. Astăzi, la Smart FM, Marius Manole a povestit, cu umoru-i caracteristic,  cum a făcut, în urmă cu două zile, un mare pocinog: "De la început vreau să precizez că nu eu sunt vinovat. Eram cu maşina lui Marius Tucă. Am intrat într-o parcare pe sens interzis. Soare, frumos afară, doar că o nenorocită de bordură a venit cu viteză şi a intrat în mine, adică s-a băgat sub prag şi l-a cam îndoit. Nici portierele nu se simt prea bine. Bordura nici n-avea carnet, am constatat eu după ce am scos-o dintre roţi, şi nici bani nu are, o să plătesc eu reparaţiile, aşa-mi trebuie".

 

Ne puteți urmări și pe Google News