Sir Francis Drake. Senzaţionala viaţă şi incredibilele aventuri ale celui mai mare corsar

Sir Francis Drake. Senzaţionala viaţă şi incredibilele aventuri ale celui mai mare corsar

A fost primul englez care a făcut înconjurul lumii. A fost coşmarul navigatorilor spanioli. A fost, poate, cel mai curajos marinar al tuturor timpurilor

Sir Francis Drake s-a născut în 1540 în Crowndale în apropierea oraşului Tavistock – comitatul Devon, într-o familie săracă de agricultori protestanţi. A fost primul născut din cei 12 copii a lui Edmund Drake (1518-1585) şi ai Mariei Mylwaye. A primit numele naşului său Francis Russel, al II-lea conte de Bedford. În timpul revoltelor catolice din 1549 familia a fost constrânsă să se refugieze în Kent. La vârsta de 12 sau 13 ani se îmbarcă pe o navă comercială modestă şi astfel începe cariera sa de marinar. Petrece începutul carierei în dificilele ape ale Mării Nordului, iar comandantul său este aşa de mulţumit de conduita sa şi impresionat de inteligenţa sa, încât îi lasă moştenire corabia. La moartea căpitanului navei, preia comanda ambarcaţiunii. Avea 20 de ani. La 23 de ani face prima sa călătorie în Lumea Nouă, cu o flotă deţinută de familia Hawkins din Plymouth, în compania verişorului său sir John Hawkins.

Prima captură

În 1568 călătoreşte din nou cu flota Hawkins în Lumea Nouă şi este făcut prizonier de către spanioli în portul San Juan de Ulua; a reuşit să scape împreună cu Hawkins. Între 1570 şi 1571 a călătorit de două ori în Indiile de Vest, dar se ştie puţin despre aceste călătorii. În 1572 întreprinde prima sa călătorie independentă. Drake a plecat din Plymouth în 24 mai 1572 cu un echipaj de 73 de oameni şi două vase mici Pasha, de 70 de tone şi Swan de 25 de tone, pentru a captura Nombre de Dios. Primul raid a avut loc în iulie 1572. Drake şi oamenii săi au cucerit oraşul şi comoara lui. Când oamenii săi au văzut că sângera abundent fiind rănit, au insistat să se retragă pentru a-şi salva viaţa şi au renunţat la comoară. Drake a rămas un an în zonă pentru a încerca să captureze un transport al unei comori.

Abandonat pe o insulă pustie s-a salvat cu plută după ce a îngropat comoara prădată

În 1573 i se alătură Guillame Le Testu, un corsar francez, în atacul asupra unui convoi de catâri încărcaţi cu aur şi argint. Drake şi oamenii săi au pus mâna pe douăzeci de tone de aur şi argint, iar o mare parte le-au îngropat. De aici poate au luat naştere mai târziu legendele despre comorile îngropate ale piraţilor. Rănit, Le Testu a fost capturat şi decapitat mai târziu. Micul grup de aventurieri au târât cât au putut din comoară, pe un teren de aproximativ 30 kilometri, prin jungla din munţi pentru a ajunge la ambarcaţiunile lor. Când au ajuns pe coastă ambarcaţiunile plecaseră. Drake şi oamenii săi erau epuizaţi, înfometaţi şi deprimaţi, nu aveau unde să meargă, iar spaniolii nu erau departe. În acest moment Drake şi-a adunat oamenii, le-a ordonat să îngroape comoara pe plajă şi au construit o plută. Apoi, cu doi voluntari a navigat zece mile de-a lungul coastei şi au ajuns la nava amiral. Când a ajuns pe punte, oamenii săi alarmaţi când l-au văzut doar cu doi oameni l-au întrebat cum a mers, iar el i-a tachinat prefăcându-se dezamăgit. Apoi a râs şi-a scos un colier spaniol de aur din jurul gâtului şi le-a spus: “Călătoria noastră a reuşit băieţi”. S-au întors la Plytmouth în 9 august 1573.

Legendara corabie Golden Hind

În 1577 Drake este trimis de regina Elisabeta I într-o expediţie împotriva spaniolilor, de-a lungul coastelor Americii de Sud ale Pacificului. El a plecat la 15 noiembrie 1577, dar din cauza vremii rele au fost nevoiţi să se refugieze la Falmouth, Cornwall de unde s-au întors la Plymouth pentru reparaţii. După acest eşec, a plecat din nou în 15 decembrie, la bordul navei Pelican împreună cu alte patru nave şi 164 de oameni. Puţin mai târziu a adăugat al şaselea vas, Mary (fosta Santa Maria), un vas comercial portughez pe care l-a capturat de-a lungul coastelor Africii, în apropiere de insulele Capului Verde, împreună cu pilotul navei, Nuno da Silva, care avea o vastă experienţă în apele Americii de Sud. După ce au traversat Atlanticul, a fost nevoit să abandoneze navele Swan şi Cristopher pe coasta orientală a Americii de Sud. În 18 iunie 1578 au ajuns în golful San Juan, în actuala Argentina, unde cu jumătate de secol mai devreme, Fernando Magellan executase câţiva răzvrătiţi. Aici Drake şi oamenii săi au găsit spânzurătorile spaniole în care atârnau încă schelete albite de vreme. Mai târziu, ca şi Magellan, Drake l-a judecat pe Thomas Doughty pentru răzvrătire şi l-a condamnat la moarte.

Mary era în condiţii proaste şi a fost arsă. În timpul acestei escale, Pelican a fost rebotezată Golden Hind. Drake a luat decizia de a petrece iarna (mai-august 1578) în golful San Juan înainte de a traversa strâmtoarea Magellan. La 20 august 1578 cele trei nave au pornit la drum, iar traversarea strâmtorii Magellan a durat 16 zile. La sud de Ţara de Foc, Strâmtoarea Drake a fost botezată în onoarea sa în 1616.

Mister. A ajuns sau nu la Capul Horn?

Cele trei nave rămase, trecute de extremitatea sudică a continentului, au ajuns în Pacific, câteva săptămâni mai târziu (septembrie 1578). Dar o serie de furtuni puternice au distrus una dintre nave, Benedict şi au forţat o altă navă Elizabeth să se îndepărteze (Elizabeth s-a întors în Anglia trecând prin strâmtoarea Magellan). Rămasă singură, Golden Hind a fost împinsă spre sud (ceea ce-i permite lui Drake să infirme ipoteza unui continent la acea latitudine) şi Drake a descoperit o insulă pe care a numit-o Insula Elisabeta, în onoarea reginei. Ca şi alţi navigatori înaintea sa, Drake a ajuns probabil la o latitudine de 55 grade sud (conform datelor astronomice citate în Hakluyt The Principall Navigation, Voyages and Discoveries of the English Nation din 1589) de-a lungul coastei chiliene. În ciuda legendelor populare, este improbabil ca el să fi ajuns la Capul Horn sau la pasajul care îi poartă numele deoarece descrierile nu se potrivesc, iar camarazii săi au declarat că nu au văzut o mare deschisă. Primul raport despre descoperirea unui pasaj la sudul Ţării de Foc, a fost scris în 1618 care povesteşte călătoria lui Willem Scouten şi a lui Iacob Le Maire în jurul Capului Horn în 1616.

În căutarea lui Elizabeth, Pelican redenumit Golden Hind – în onoarea lui Cristopher Hatton, după stema sa – a navigat spre nord de-a lungul coastei Pacificului a Americii de Sud, au atacat porturile spaniole şi au jefuit oraşele. Mai multe nave spaniole au fost capturate şi Drake a folosit hărţile găsite la bord, deoarece erau mai precise decât cele de care dispunea. La 25 noiembrie Drake a făcut o escală la Insula Mocha unde echipajul a făcut reparaţiile necesare. În timpul explorării insulei, Drake a fost rănit la faţă de către mapuche, indigenii insulei, care i-au atacat. Mai târziu în portul Valparaiso, Drake a capturat o navă încărcată cu vin chilian.

A luat cina cu spaniolii pe care i-a învins

În 25 decembrie, în apropiere de Lima, Draker a capturat un vas spaniol Grand Captain încărcat cu 25000 de pesos de aur peruvian, reprezentând 37000 de ducaţi (7 milioane de lire sterline în zilele noastre). Drake a aflat de asemenea despre o altă navă Nuestra Señora de la Concepción, pe care Drake a numit-o Cagafuego şi se lansează în urmărirea ei. În noaptea de 1 martie Drake o capturează. La bord au găsit 36 de kilograme de aur pur, un crucifix de aur, bijuterii, 13 cufere pline cu reali de argint şi 26 de tone de argint. Conţinutul navei a fost estimat la 400000 de pesos. Mulţumit de norocul său Drake a hotărât să cineze cu echipajul navei capturate. Puţin mai târziu prizonierii spanioli au fost debarcaţi, iar Drake le-a dat fiecăruia un cadou în funcţie de rangul său şi un bilet de liberă trecere.

De la Capul Horn până în Alaska

Cu toate aceste bogăţii la bord, Drake a decis să se întoarcă în Anglia. A luat decizia să treacă prin ipoteticul pasaj din nord-vest contrar lui da Silva, care insista să traverseze Pacificul. Vasele au urcat până la actuala insulă Vancouver, sau poate chiar în Alaska. La 26 mai, din cauza vremii au făcut cale întoarsă. În 17 iunie 1579 ancorează undeva în nordul posesiunilor spaniole la Point Loma, San Diego în Alta California. Găsind un port bun, au debarcat, au reparat vasele şi au făcut aprovizionarea; s-au oprit un timp datorită relaţiilor amicale cu amerindienii din partea locului. Drake a pus stăpânire pe aceste pământuri în numele coroanei britanice şi a Sfântei Treimi şi a numit-o cu numele latin al Marii Britanii, New Albion – Albion era vechiul nume Marii Britanii. Unii istorici au afirmat că Drake a lăsat aici o parte din oamenii săi cu intenţia de a forma o colonie, dar această ipoteză a fost abandonată. Locaţia exactă a portului a fost păzită cu grijă, pentru a păstra secretul faţă de spanioli şi poate mai multe hărţi Drake au fost modificate. Toate mărturiile directe ale acestei călătorii, inclusiv jurnalele de bord, picturi şi hărţi, au fost distruse în timpul incendiului palatului Whitehall în 1698. Astăzi Drake Bay, este recunoscut oficial drept locul în care a debarcat Drake şi a fondat New Albion, de către National Historic Landmark.

Traversada Pacificului şi înconjurul Africii

La 23 iulie nava a părăsit colonia şi a început traversarea Pacificului. În 30 septembrie au ajuns în Insulele Mariane, în 3 noiembrie în Insulele Moluce, un grup de insule situat în sud-vestul Pacificului în actuala Indonezia, unde au cumpărat condimente.

În 18 ianuarie 1580, Golden Hind a fost prins într-un recif în apropierea insulei Sulawesi. Echipajul a aşteptat trei zile o maree favorabilă şi au încercat să uşureze vasul aruncând din mărfuri. Drake şi oamenii săi s-au împrietenit cu sultanul locului şi s-au implicat în unele intrigi cu portughezii care se aflau acolo. Vasul a reuşit într-un final să plece şi a ajuns în Java în 12 martie. În 15 iunie au trecut de Capul Bunei Speranţe, iar în 22 iulie au ajuns la Sierra Leone.

1580. Primul englez care a încheiat o circumnavigaţie

 

La 22 august au ajuns în Insulele Canare şi în 26 septembrie 1580 Drake a aruncat ancora la Plymouth, Anglia cu 59 de supravieţuitori la bord. Nava era plină cu condimente şi cu comorile spaniole capturate în America de Sud. Jumătatea din pradă care a fost oferită reginei, depăşea veniturile coroanei pentru tot anul 1580. Drake a fost sărbătorit ca primul englez care a efectuat circumnavigaţia pământului şi al doilea care s-a întors dintr-o astfel de călătorie cu cel puţin o navă intactă după Juan Sebastián Elcano în 1522. Regina Elisabeta I a Angliei a ordonat ca toate relatările scrise ale acestei călătorii să fie declarate “secrete ale regatului”. Drake şi oamenii săi au fost puşi să jure că vor păstra secretul despre ceea ce au văzut sub pedeapsa cu moartea. Deasemenea regina a încercat să ţină secrete explorările lui Drake faţă de spanioli. Drake i-a dăruit reginei o bijuterie care comemora circumnavigaţia sa, luată ca un premiu din Mexic. Era din aur emailat cu un diamant african şi o navă din lemn de abanos. La rândul ei regina i-a dăruit o bijuterie Drake Jewel, ceea ce era un lucru neobişnuit pentru un om de rând şi pe care Drake a purtat-o cu mândrie. Pe o parte era portretul în miniatură al reginei, pictat de miniaturistul Nichollas Hilliard, iar pe cealaltă parte o camee din onix reprezentând un dublu portret al unei regine şi a unui bărbat african. Drake Jewel, cum este cunoscută astăzi, este una din puţinele bijuterii din secolul al XVI-lea, care au supravieţuit până în zilele noastre. Se află la Victoria and Albert Museum, la Londra.

Înnobilat de Regina Elisabeta I

În 4 aprilie 1581, Elisabeta I a Angliei a urcat la bordul vasului Golden Hind, care se afla la Depford şi i-a cerut diplomatului francez monsieur Marchaumont să-l ridice la rangul de cavaler pe Drake; Marchaumont se afla în Anglia în vederea negocierilor căsătoriei reginei Elisabeta cu fratele regelui Franţei, François, Duce de Anjou. Implicarea unui diplomat francez la înălţarea la rangul de cavaler a lui Drake, a dus la sprijinul politic implicit al francezilor faţă de acţiunile lui Drake. În timpul erei victoriene, din naţionalism, istoricii au atribuit reginei ridicarea în rang a lui Drake. După ce a fost făcut cavaler, Drake a adoptat blazonul unei vechi familii din Devon, Drake of Ash lângă Musbury cu care pretindea că este înrudit. Capul familiei Drake, sir Bernard Drake (mort în 1586) şi el un distins navigator, s-a opus vehement ca Drake să adopte blazonul familiei sale şi să pretindă că face parte din familia sa. Regina Elisabeta pentru a calma spiritele, i-a acordat lui Francis Drake propriul blazon.

La pradă în războiul anglo-spaniol dintre 1585 şi 1604

În 1585 a izbucnit războiul între Anglia şi Spania. Drake a plecat în Lumea Nouă, a prădat portul Santo Domingo şi a capturat Cartagena de Indias. În 6 iunie 1586, în timpul călătoriei de întoarcere, a atacat fortul spaniol San Augustin, în Florida spaniolă. Aceste atacuri l-au încurajat pe Filip al II-lea al Spaniei să planifice o invazie a Angliei.

Raidurile de la Cádiz şi La Coruna

Într-un atac preventiv, Drake “a pârlit barba regelui Spaniei” conducând o flotă în două din principalele porturi spaniole Cádiz şi La Coruña pe care le-a ocupat. La Cadiz a distrus 37 de nave maritime şi comerciale. Atacul a întârziat invazia spaniolă cu un an. Luna următoare, Drake a patrulat de-a lungul coastelor iberice între Lisabona şi Capul Saint-Vincent, interceptând şi distrugând navele de aprovizionare spaniole.

Invincibila Armada învinsă după un joc de popice

Drake jucând popice, este informat de apropierea Armadei Spaniole. Placă de bronz de Joseph Boehm, la baza statuii lui Drake din Tavistock, 1886Drake a fost vice-amiral la comanda flotei engleze (sub ordinele Lordului Howard of Effingham) când englezii au învins Armada spaniolă în 1588. În timp ce flota engleză urmărea Armada în sus pe Canalul Mânecii, Drake a capturat galionul Rosario împreună cu căpitanul său Pedro de Valdés şi echipajul său. Galionul transporta fondurile necesare pentru finanţarea armatei spaniole ce lupta în Ţările de Jos; Drake a găsit 55000 de ducaţi de aur, ce reprezentau solda soldaţilor. În noaptea de 29 august, Drake împreună cu Howard a lansat un grup de nave în flăcări spre flota spaniolă, obligând-o să părăsească Calais, să se disperseze şi să se îndrepte spre mare. A doua zi Drake a participat la bătălia de la Graveline împreună cu alţi navigatori celebri din acea vreme: John Hawkins, Martin Frobisher, Walter Raleigh. Cea mai celebră anecdotă despre Drake, povesteşte că înainte de bătălie, Drake juca popice pe Plymouth Hoe. Avertizat că sosesc spaniolii, Drake a răspuns că are timp destul să-şi termine jocul şi să-i bată pe spanioli. Nu există nici o mărturie directă despre acest fapt şi prima oară când a fost povestită a fost 37 de ani mai târziu. Vântul şi curenţii potrivnici au provocat întârzierea plecării flotei engleze, ceea ce a determinat probabil, acest mit despre purtarea cavalerească a lui Drake].

Expediţia Drake-Norris

În 1589, la un an după ce au învins Armada spaniolă, Drake şi Sir John Norris au primit trei sarcini. Prima sarcină era să distrugă navele rămase, a doua să-i spijine pe rebelii din Lisabona, care se opuneau lui Filip al II-lea (pe atunci rege al Spaniei şi Portugaliei), iar a treia să cucerească Azorele dacă era posibil. Drake a distrus câteva nave în portul La Coruña, dar a suferit mari pierderi, ceea ce l-a întârziat şi l-a forţat să renunţe la vânătoarea celorlalte vase spaniole ce se îndreptau spre Lisabona.

Final ingrate. A murit de dizenterie

Drake şi-a continuat cariera de navigator şi după ce a trecut de cincizeci de ani. În 1595 a eşuat în încercarea de a cuceri portul Las Palmas, iar după o campanie dezastruoasă împotriva Americii spaniole, unde a suferit o serie de înfrângeri, a atacat fără succes San Juan din Porto Rico şi a pierdut bătălia de la San Juan. Tunarii de pe vasul spaniol El Morro Castle, au tras o ghiulea în cabina de pilot a lui Drake, dar acesta s-a salvat. Câteva săptămâni mai târziu, în ianuarie 1596, moare de dizenterie când avea aproximativ 55 de ani, în timp ce era ancorat în Portobelo, Panama, unde câteva galioane spaniole încărcate cu comori se refugiaseră. După moartea lui Drake, flota engleză s-a retras.Înainte de a muri, Drake le-a cerut oamenilor săi să-l înmormânteze îmbrăcat în armura sa. El a fost înmormântat în mare, într-un sicriu de plumb, în apropiere de Portobelo.

“Oamenii de calitate nu l-au plăcut pentru că a ajuns atât de sus, provenind dintr-o familie modestă; restul au spus că el a fost cauza războaielor”, A scris Gonzalo Gonzáles del Castillo într-o scrisoare adresată lui Filip al II-lea, 1592.

Numele lui Drake a intrat în posteritate

În Marea Britanie multe locuri poartă numele lui Drake, în particular la Plymouth, Devon, unde se află baza navală HMS Drake şi Insula lui Drake. Un sens giratoriu se numeşte Drake Circus şi un mall în apropierea sensului giratoriu, are acelaşi nume. O reproducere a navei sale Golden Hind, se află pe Tamisa, la Londra şi o alta, în portul Brixham. În Statele Unite în Marin County, California se află Drakes Bay, Sir Francis Drake Boulevard şi liceul San Anselmo California. Un complex hotelier pe Union Square, în San Francisco, îi poartă de asemenea numele. În Insulele Virgine Britanice, se află canalul Sir Francis Drake.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News