În 1689, un anume teolog protestant olandez a publicat o scrisoare primită de la prietenul său, filozoful John Locke.
Pînă astăzi, textul acestei scrisori este cunoscut sub titlul „O scrisoare despre toleranță” tuturor celor care studiază problema toleranței. Este un text fundamental, cu care oricine vrea să aprofundeze această temă începe studiul.
Nu este de neglijat faptul că acest text fondator pentru ideea de toleranță în modernitate se referă la toleranța religioasă. În Occidentul secolului al XVII-lea, de altfel, nu se punea probelma unui alt timp de toleranță. Locke a scris ”Scrisoarea despre toleranță” răspunzînd epocii, pledoaria lui pentru toleranță între Bisericile creștine este perfect valabilă, însă, și astăzi.
Pentru asigurarea toleranței, spune Locke, este necesar ca Statul să fie separat de Biserică, fiecare dintre cele două instituții avînd de gestionat treburi diferite: Statul are a se ocupa de cele exterioare omului în vederea asigurării păcii și prosperității pe lumea asta, iar Biserica de cele interioare, ale sufletului, în vederea mîntuirii. Nu pot să nu menționez în context o remarcă excepțională pe care John Locke o face în acest context: există multe căi prin care putem ajunge la prosperitate, dar numai una prin care putem ajunge la mîntuire. Gîndiți-vă puțin la această observație și apoi să ne întoarcem la text.
Niciodată Statul nu trebuie să intervină cu forța lui pentru a impune o anumită Biserică, zice Locke. Enunțarea principiului, după cum se vede, e treabă ușoară. N-ai cum să nu fii de acord. Însă, problemele apar cînd dai de intolerabil. Apariția intolerabilului în peisajul social creează, imediat, tensiuni și iritări, iar demonstrația lui Locke este atît de vie tocmai pentru că simți cum și ea se crispează cînd ajunge la problema intolerabilului. Care este limita toleranței? Ce putem tolera și ce nu? După ce ne-a spus că Statul nu are ce căuta în această zonă, așadar varianta că legea stabilește ceea ce e tolerabil și ceea ce nu este tolerabil în plan religios este exclusă, Locke formulează el însuși două limite ale toleranței. Prima (firile ultraliberale se vor șoca la aceste vorbe ale ”Părintelui Liberalismului”): ateii sînt intolerabili. E drept, în texte mai tîrzii, Locke se va mai gîndi dacă ateii pot sau nu pot fi tolerați, dar niciodată nu îi va valida în categoria tolerabililor. A doua: este intolerabilă Biserica intolerantă. Locke spune, de fapt, că toleranța este valoarea esențială a Bisericii creștine și acea Biserică propovăduitoare de intoleranță nu este creștină. Trecem peste detaliul că Locke se gîndea la Biserica Catolică, în acea vreme destul de dură cu protestanții în Occident dar și, adăugăm noi, cu ortodocșii în Est. E drept, nici ortodocșii nu erau foarte prietenoși, la rîndul lor. Lucrurile, desigur, s-au schimbat radical pînă astăzi și Biserica Catolică a devenit una dintre cele mai tolerante Biserici creștine. Revenind la textul lui John Locke, ceea ce ne rămîne perfect valid pînă astăzi nu este doar argumentul separațiunii Statului de Biserică, ci și ideea că orice toleranță se construiește în limitele unor intoleranțe. Iar teza că Biserica Catolică, intolerantă fiind, nu poate fi la rîndul ei tolerată s-a tradus astăzi în teza că intoleranța nu se poate tolera. Iar, după ce stabilim teoretic că așa este, începe nebunia vieții: rareori putem cădea de acord asupra intolerabilului. Unora, li se pare intolerabil, de pildă, că islamul zis moderat pătrunde în Europa cu tot cu intoleranțele lui. Altora, dimpotrivă, li se pare pefect tolerabil, pentru că nu li se pare că islamul zis moderat are intoleranțe. Zilele trecute, un ministru scandinav a avertizat, politicos, pe migranții musulmani că vin într-o lume în care se mănâncă porc și se bea alcool, iar ei trebuie să accepte asta. Intolerabil! – au sărit imediat apărătorii tuturor libertăților știute sau încă neștiute ale lumii. Cum poți să arăți atîta intoleranță unora de altă cultură? Sigur, musulmanul este liber să mănînce ce vrea, în acest caz, ce crede el că e permis în ochii lui Dumnezeu, dar trebuie să știe că nu accept să-mi impună și mie regulile lui, fie chiar și prin subtilul activism al unora, cum că trebuie să am minimul respect (parte a toleranței) de a nu mînca nici eu porc și de a nu consuma nici eu alcool stînd la masă cu cineva care consideră că procul și alcoolul murdăresc Creația. Dar asta sună intolerabil, iarăși... Jocul tolerabil- intolerabil este un joc de oglinzi mobile, pe care lumea de astăzi le mută cu o asemenea viteză încît nu mai are răgazul să se gîndească bine la ce face. Nu am pretenția să epuizez chestiunea. Remarc, doar, că primul text despre toleranță al modernității, scris acum mai bine de 300 de ani, este o matrice în care tema toleranță/tolerabil - intoleranță/ intolerabil se (de)zbate și astăzi.
Recomandările noastre
