România nu va semna acordul comercial dintre UE și Canada până ce canadienii nu vor elimina vizele pentru români
- Mihnea-Petru Pârvu
- 19 octombrie 2016, 16:43
Aceasta este una dintre rarele situații în care România amenință cu folosirea dreptului de veto în interiorul UE. Canada e la mâna noastră
România nu este de acord cu semnarea de catre UE a unui acord comercial esențial cu Canada și opune acestui acord, pe care UE si Canada îl vor semnat peste o săptămână, din cauza menținerii de către Canada a vizelor pentru români. „România a reiterat că nu poate susţine la acest moment demersurile privind semnarea şi aplicarea provizorie a Acordului economic și comercial cuprinzător UE – Canada”, arată secretarul de stat Cristian Badescu intr-un comunicat al MAE. Bădescu a făcut acest anunt dupa ce a participat marți la Consiliul Afaceri Generale (CAG) al UE, desfasurat in Luxemburg.
Canadienii la mâna noastră și a bulgarilor
Ambasadorul României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu, declarase marți, citată de politico.com, ca o soluție privind eliminarea vizelor pentru Canada „este la indemană”. Miniștrii Comerțului din Uniune, reuniți la Luxemburg, nu au reușit să aprobe acordul de liber-schimb cu Canada, în urma opozitiei a trei țări: Belgia, al cărui guvern federal a fost împiedicat de conducerea regiunii Valonia, dar Canada a făcut pași mari pentru o întelegereîn acest sens, România și Bulgaria, ambele condiționând semnarea acordului de eliminarea vizelor pentru cetățenii lor. Semnarea acestui acord de liber-schimb cu Canada este prevazută in 27 octombrie, în cadrul unui summit UE-Canada care va avea loc la Bruxelles, în prezența premierului canadian Justin Trudeau.