Programul economic ALDE: 50.000 euro pentru românii care revin în țara și deschid o afacere și 500.000 de locuri noi de muncă
- Ana Petrescu
- 19 octombrie 2016, 14:49
Programul economic al ALDE lansat, miercuri, prevede adoptarea programului ''Prima Afacere'', creşterea investiţiilor străine, acordarea a 50.000 de euro repatriaţilor care îşi deschid afaceri și crearea a 500.000 de locuri de muncă.
Programul economic al ALDE, intitulat ''România – a 7-a putere economică a Europei'' este structurat pe două capitole: ''Creştere sustenabilă'' şi ''Programe adresate diasporei şi generaţiei următoare''.
Primul capitol conţine mai multe promisiuni. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin propune ''crearea a 500.000 de noi locuri de muncă ajungând la peste cinci milioane de angajaţi''. ''Astfel, numărul angajaţilor va depăşi numărul pensionarilor de asigurări sociale'', prognozează ALDE în programul economic.
O altă promisiune este ''o creştere medie anuală de cel puţin 5% a PIB'' şi utilizarea Fondului de investiţii şi dezvoltare, ''cel puţin 10 miliarde de euro'', şi a Ajutoarelor de stat, ''cel puţin 2 miliarde de euro'', ca modalitate de stimulare a capitalului românesc.
ALDE mai promite o creştere a investiţiilor străine ''de la 3 miliarde de euro în prezent la cel puţin 5 miliarde de euro''.
''În acest fel'', se mai precizează în documentul ALDE, ''în anul 2020 salariul mediu net, de la cca. 2.000 de lei în prezent, poate ajunge la 3.000 de lei, iar pensia medie la 1.500 lei''.
Cel de-al doilea capitol din programul economic al ALDE este dedicat ''diasporei şi generaţiei următoare'' şi prevede, printre altele, acordarea a 50.000 de euro celor care se întorc în ţară şi îşi deschid afaceri.
ALDE promite și înfiinţarea programului ''Prima Afacere'' care ''va fi scutită de impozitul pe venitul salarial şi de contribuţiile sociale datorate de angajator şi de impozitul pe dividende pentru o perioadă de trei ani''.
Formațiunea mai promite că, dacă va ajunge la guvernare, ''va susţine construirea a 20.000 de locuinţe în perioada 2016 – 2020'', care ''vor putea fi achitate prin credite de tip ipotecar, iar preţul fiecărui metru pătrat de construcţie va fi apropiat de preţul de construcţie''.