Cum e prigonită rasa albă în Occident, în numele diversităţii. BBC a concediat un star radio pentru că nu era negru sau asiatic

Cum e prigonită rasa albă în Occident, în numele diversităţii. BBC a concediat un star radio pentru că nu era negru sau asiatic

Unul dintre starurile BBC radio a făcut public motivul incredibil pentru care reputata societate britanică de radiodifuziune a renunţat la serviciile sale, după o colaborare extraordinară de peste 18 ani. Jon Holmes, actor de comedie, scriitor, producător premiat cu Bafta şi realizator al unei populare emisiuni radio, “The Now Show”, a aflat că trebuie să elibereze postul pentru că BBC să-şi poată pune în aplicare noile criterii profesionale, prin angajarea unui număr mai mare de femei şi a persoanelor de altă culoare.

Potrivit Daily Mail, motivele din spatele acestei concedieri au pus pe jar întreaga societate britanică. Numeroşi politicieni şi personalităţi din lumea spectacolului şi-au exprimat public indignarea faţă de politica de angajări a BBC care are ca şi criterii de bază culoarea pielii sau genul potenţialilor angajaţi, şi nu performanţa, talentul sau  profesionalismul.

Jon Holmes spune că, după concedierea sa, multe vedete din radio sau televiziune au prins curaj şi i-au dezvăluit cum au fost adesea respinse sau concediate de şefii trustului media pe baza aşa-numitei “discriminări pozitive”. O prezentatoare de televiziune i-a povestit cum abia a reuşit să se angajaze după ce i s-a spus în mod repetat că “nu te putem lua în echipă pentru că eşti prea albă şi provii din clasa de mijloc” iar un actor, considerat perfect pentru un anumit rol, a fost în cele din urmă respins pentru că echipa de casting avea instrucţiuni clare de la şefi: să angajeze musai un asiatic.

Holmes, 47 de ani, spune că acceptă şi înţelege nevoia de diversitate dar se întreabă “pentru că SUNT ALB – şi nu am vreun merit sau vreo vină în acest sens – trebuie să fiu  concediat doar pentru că pielea mea are această culoare?!”

Realizatorul-prezentator al emisiunii The Now Show” a povestit că renunţarea la serviciile sale s-a făcut într-un  mod şocant, fără prea mare protocol: a primit un telefon de la o producătoare care i-a spus, în urma “unei bizare şi scurte discuţii”, că următoarea serie a emisiunii sale nu va mai intra pe post.

Ne puteți urmări și pe Google News