Alina Gorghiu: PNL a pierdut un stâlp

Alina Gorghiu: PNL a pierdut un stâlp

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, comentează implicaţiile politice ale demisiei lui Vasile Blaga de la şefia partidului, după ce acesta a fost pus sub acuzare de DNA pentru trafic de influenţă şi primirea a 700.000 de euro.

"Regret situația deloc confortabilă în care se află colegul și prietenul nostru, dl copreședinte Vasile Blaga, și am totală încrederea în prezumția de nevinovăție. Așa cum am procedat în toate situațiile, nu voi face niciun comentariu pe fond, despre dosare și anchete, deoarece nu aceasta este menirea unui om politic și a unui lider de partid.

În privința implicațiilor politice, Partidul Național Liberal pierde un stâlp al construcției sale, în urma acestei demisii. În același timp, demisia copreședintelui PNL este un exemplu de onoare și consecvență, care arată, încă o dată, diferența majoră dintre partidul nostru și toți ceilalți. Diferența este că, deși prezumția de nevinovăție este aceeași pentru toată lumea, doar câțiva au demnitate și respect față de partidele pe care le reprezintă și față de electorat.

Partidul Național Liberal demonstrează, încă o dată, că pentru noi reforma nu este doar un discurs, ci și un mod de a face politică, de la ultimul înscris în partid, până la liderii acestuia. Vom merge în continuare pe acest drum, din dorința de a reprezenta o alternativă morală și de bună credință, în fața unor politicieni care sunt gata să-și sacrifice și țara, pentru a fugi de responsabilitățile legale.

Vom lua, în perioada următoare, toate deciziile necesare, în urma acestui eveniment nedorit, prin consultare și cu încredere în forța fiecărui membru al partidului nostru. Partidul Național Liberal reprezintă o singură entitate, care nu își mai împarte de mult membrii în funcție de fosta apartenență politică. Este un mare merit al copreședintelui PNL, alături de care am străbătut, în ultimii doi ani, de câteva ori, fiecare organizație din țară a partidului, pentru a transmite mesajul nostru comun de unitate și reformă.

Toate eforturile și gândurile noastre trebuie să se îndrepte acum spre alegerile din decembrie. PNL este, alături de Președintele Klaus Iohannis și de Prim-ministrul Dacian Cioloș, o forță care își dorește schimbarea în bine și până la capăt a României. Avem datoria să câștigăm aceste alegeri, nu doar pentru că este un obiectiv normal de partid, ci, în primul rând, pentru a nu lăsa România pe mâna unui cartel politic, care urmărește doar obiective revanșarde și retrograde", a scris Gorghiu pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News