Concursul pentru conducerea Muzeului Țăranului Român se reia

Concursul pentru conducerea Muzeului Țăranului Român se reia

Ministerul Culturii a decis reluarea procedurii privind concursul de proiecte de management pentru Muzeul Național al Țăranului Române (MNȚR), a anunțat ministrul Corina Șuteu, de dimineață, pe Facebook.

Iată ce scrie ministrul: „Corpul de control al prim-ministrului a efectuat, începând cu luna august 2016, o acțiune de documentare în legătură cu modul în care Ministerul Culturii — România a organizat concursurile pentru ocuparea funcției de manager la Muzeul Național al Țăranului Român. În urma acestui demers, recomandarea Corpului de control al premierului a fost de a relua concursul, pentru a elimina orice suspiciune de neregularitate în cazul ambelor concursuri. Ministerul Culturii a decis reluarea procedurii privind concursul de proiecte de management pentru MȚR. Decizia a fost luată în conformitate cu propunerile Corpului de control transmise printr-o adresă Ministerului Culturii”.

Pe 9 august, managerul interimar al MNȚR, Virgil Nițulescu, a fost declarat câștigător la concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii pentru conducerea instituției, obținând nota 8,40. La concurs s-au mai înscris antropologul Vintilă Mihăilescu, care s-a clasat al doilea, cu nota 7,87, și Liliana Passima, cercetător în cadrul Muzeului Țăranului.

Concursul este al doilea la care a participat Nițulescu în acest an, după ce, în urma contestațiilor acestuia, Ministerul Culturii a anulat rezultatul unui prim examen pentru directoratul MNȚR, al cărui câștigător era antropologul Vintilă Mihăilescu, la rândul său fost manager al muzeului.

În urma anulării rezultatelor primului concurs de către minister și a numirii lui Virgil Nițulescu în funcția de director interimar al MNȚR, un grup de specialiști din instituție au acuzat „situația dezolantă” în care a ajuns muzeul, după ce, în anul 1996, a fost distins cu premiul Muzeul European al Anului.

Potrivit unei scrisori transmise AGERPRES, semnatarii au adresat două memorii Ministerului Culturii, pe 6 mai și 12 iulie, rămase până astăzi fără răspuns. Specialiștii MNȚR reclamă o serie de „grave” disfuncții manageriale care au caracterizat întregul mandat de director al lui Virgil Nițulescu.

Specialiștii de la MNȚR susțineau că „proiectul de management cu care Virgil Nițulescu a câștigat acum 6 ani directoratul muzeului, nu a fost niciodată făcut public și nici adus la cunoștința membrilor Consiliului Științific sau membrilor Consiliului de Administrație”. Corpul de control al prim-ministrului a demarat, la începutul lunii august, o serie de verificări în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a concursului privind postul de director general al Muzeului Țăranului. Pe 16 august, ministrul Culturii a numit-o în funcția de manager interimar al MNȚR pe Liliana Passima, cercetător în cadrul Muzeului, în condițiile în care se încheia perioada de interimat a lui Virgil Nițulescu.