Conducerea PMP Buzău a sesizat luni Agenţia Naţională de Integritate cu privire la 'ilegalităţile comise de către primarul municipiului Buzăului, Constantin Toma, în întocmirea declaraţiei sale de avere'.
'Primarul Toma se face vinovat de infracţiunile de fals, uz de fals şi interese ilegale. Acesta a ascuns datorii de 9 milioane de euro', a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu. 'Conform unor informaţii certe, Toma are popriri pe conturile sale ca persoană fizică de circa 9 milioane de euro. Acesta a ajuns la aceste datorii colosale pentru că a garantat personal pentru creditele restante pe care le au firmele sale la un număr impresionant de bănci. Din declaraţia de avere pe care o poate consulta oricine pe site-ul primăriei rezultă că Toma nu are nicio avere. Nici casă, nici maşină, nici căruţă, nimic. Doar datoriile de 9 milioane de euro, pe care a uitat să le treacă, pentru a nu fi demascat public', a spus Mocanu.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat pentru AGERPRES, că pe moment nu doreşte să comenteze aceste acuzaţii.
'Nu comentez în acest moment, este un atac concertat înaintea şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal de mâine (marţi-n.r.). Ieri, conducerea Companiei de Apă a sesizat DNA, azi PMP vine cu acuzaţii similare', a declarat Constantin Toma.
Pe ordinea de zi a şedinţei CL Buzău de marţi se află mai multe proiecte de hotărâri care vizează fie desemnarea unor reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor unor societăţi, fie a unor membri în Consiliile de Administraţie ale societăţilor din subordinea CL, precum şi un proiect ce vizează modificarea actului constitutiv al Companiei de Apă Buzău.