PRU strânge semnături pentru răsturnarea Guvernului: "Ponta va semna"

PRU strânge semnături pentru răsturnarea Guvernului: "Ponta va semna"

Preşedintele Partidului România Unită (PRU), deputatul Bogdan Diaconu, a anunţat că luni va începe demersurile, prin strângerea de semnături, pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.

"Îi invit pe domnii preşedinţi Dragnea şi Tăriceanu să lase orgoliile politice de o parte, să nu mai mimeze Opoziţia, să demonstreze că sunt de partea românilor şi să încurajeze parlamentarii PSD şi ALDE să susţină moţiunea de cenzură a PRU", a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, Bogdan Diaconu.

Întrebat dacă Victor Ponta va susţine demersul PRU, Bogdan Diaconu a răspuns: "Sunt convins că va semna".

Purtătorul de cuvânt al PRU, Mirel Palada, şi-a exprimat speranţa că parlamentarii PSD şi ALDE vor susţine acest demers.

Ne puteți urmări și pe Google News