Marea Aral este un bazin endoreic – adică un lac ce nu are niciun fel de contact cu oceanul planetar – ce conţine părţile restante ale unui mare lac sărat din Asia Centrală, situat între Kazahstan şi Uzbekistan. Mai este cunoscut şi sub numele de Lacul Aral sau Marea Albastră. Mă rog, a fost cunoscut sub acest nume, că astăzi, practic, nu mai există

Până în urmă cu câteva zeci de ani, era unul dintre cele mai mari lacuri din lume, cu o mărime de circa 68000 km2. Marea Aral a scăzut continuu începând cu anii 1960, după ce râurile care o alimentau au fost deturnate de proiectele sovietice de irigaţie. În 2007, marea a ajuns la 10% din mărimea sa iniţială, fiind divizat în patru lacuri – Aralul Mic, de Nord, bazinele estic şi vestic din fostul lac Aralul Mare, de Sud, şi un lac mai mic între Aralul de Nord şi cel de Sud. În 2009, lacul estic din bazinul Aralului Mare a dispărut, iar lacul vestic s-a retras într-o fâşie îngustă în extremitatea vestică a fostului Aral Mare. Adâncimea maximă a Aralului Mic era de 42 de metri, în 2008.

Imagini din satelit publicate de NASA, în august 2014, au arătat că pentru prima oară în istoria modernă, bazinul estic al Mării Aral s-a uscat complet. Îar locul său se numeşte acum: deşertul Aralkum.

Inconştienţa a distrus o minune a naturii

În 1960 avea suprafaţa de 68,5 mii kmp, de circa două ori mai mare decât Republica Moldova, şi adâncimea maximă de 69 m, fiind, alături de Lacul Victoria, al treilea ca mărime bazin acvatic închis din lume, după Marea Caspică şi Lacul Superior, din America. Este alimentat de râurile Amudaria şi Sîrdaria. Aralul era renumit în fosta URSS pentru resursele sale piscicole şi pentru staţiunile de pe coasta sa de sud, în special Muinak şi Kazahdaria. Apa sa de un albastru intens era foarte limpede.

Fundul Aralului putea fi văzut în zile însorite până la adâncimea de 25 m şi atingea, în iulie, temperatura de 30 °C. Din anul 1961, nivelul Aralului a început să scadă dramatic din cauza deturnării apelor Amudariei şi Sîrdariei spre canalele de irigare din Asia Centrală. Dacă în 1960 cotele apelor Aralului erau cu 53,5 m mai sus în raport cu nivelul Oceanului Mondial, în 1970 ele au scăzut cu doi metri, în 1975 cu încă 1,5 metri, pentru ca în 1983 să fie cu doar 43,5 metri mai sus de nivelul Oceanului Mondial. Adică cu zece metri mai jos faţă de nivelul din anul 1960. Totodată, s-a înregistrat o permanentă creştere a salinităţii apei. Dacă în 1960 acest indice era de 0,99%, zece ani mai tîrziu era deja de 1,12%, în 1975 era de 1,34%, iar în 1983 de 2,03%. În vara anului 1983, pentru ultima dată, au ieşit în largul Aralului navele flotei piscicole sovietice, şi tot atunci a fost ultimul sezon turistic în staţiunile de pe coasta de sud.

Apa a scăzut, salinitatea a crescut

În 1987, Aralul s-a separat în două bazine independente - Aralul Mare şi Aralul Mic, ultimul având, în 2006, suprafaţa de 3,3 mii de kilometri pătraţi. În 1996, Kazahstanul a început construcţia unui baraj pentru a evita scurgerea surplusului de apă din Aralul Mic, alimentat de Sîrdaria, spre Aralul Mare. Aceasta a condus la o stabilizare şi chiar la o uşoară creştere a nivelului apei în Aralul Mic, 42,2 m de asupra nivelului Oceanului Mondial în vara anului 2006, ceea ce este identic cu cotele apei Mării Aral de la finele anului 1984!

 

În acelaşi timp, nivelul Aralului Mare continuă să scadă vertiginos. În 1988, apele sale se situau cu numai 40,3 m mai sus de Oceanul Mondial, iar salinitatea crescuse până la 2,5%. Către anul 2001 cotele apelor Aralului Mare au scăzut cu încă 7 m fiind cu 33,3 m mai sus de nivelul Oceanului Mondial (adică cu 20 mai jos faţă de nivelul anului 1961), iar salinitatea a crescut pînă la 5,86%.

Soluţii post-mortem de redresare

Tragedia Aralului este considerată ca fiind una din cele mai mari catastrofe ecologice ale omenirii. De-a lungul anilor, s-au propus diferite soluţii pentru remedierea problemei secării mării: îmbunătăţirea calităţii canalelor de irigare, instalarea centralelor de desalinizare, perceperea de taxe de la ţăranii care se folosesc de apa râurilor ce se deversează în mare, promovarea programelor de dezvoltare non-agricole în ţările aflate în amonte, folosirea a mai puţinor chimicale pentru creşterea bumbacului, cultivarea de cereale în locul bumbacului şi înălţarea de baraje pentru a umple Marea Aral.

Mai mult, au fost propuse alte soluţii fantasmagorice cum ar fi: redirecţionarea apei fluviilor Volga, Ob şi Irtâş pentru a aduce Marea Aral la nivelul de acum 30 de ani, proiectul costând 50 de miliarde de dolari sau pomparea de apă din Marea Caspică în Aral printr-o conductă şi diluarea ei cu apa dulce din bazinele din vecinătatea Mării Aral.

Frecţii la picior de lemn

În 1994, guvernele kazace, uzbece, turkmene, tadjice şi kirghize au semnat un acord, prin care au promis să verse 1% din bugetele lor de stat pentru a revigora marea. Kazahstan a depus mari eforturi, construind impunătorul baraj Kokaral în 2003-2006, ce a tăiat în jumătate marea. De asemenea, statul kazah a îmbunătăţit sistemul de irigare de pe râul Syr Darya, iar în 2009, a primit un împrumut de la Banca Mondială pentru construirea unui alt baraj. Din 2006, adâncimea jumătăţii de nord a mării a crescut, revenind la normal, de la 30 m în 2003 la 42 m în 2008. În plus, suprafaţa jumatăţii de nord a Mării Aral a crescut şi ea, de la 2.550 kmp în 2003 la 3.300 kmp în 2008. Climatul local a fost restabilit, semnalându-se revenirea ploilor, iar peştii vii aduşi din Ucraina şi aruncaţi în Marea Aral s-au înmulţit, revigorând astfel piscicultura. În schimb, guvernul uzbek care controlează jumătatea sudică a mării a abandonat proiectul ecologic anterior semnat, preferând să se deşertifice zona, luând în seamă domeniul sondării şi extragerii de hidrocarduri din zonă.

În 2005, guvernul uzbek a semnat o înţelegere cu firmele petroliere Uzbekneftegaz, LUKOIL Overseas, Petronas, Korea National Oil Corporation şi China National Petroleum Corporation, urmând să împartă beneficiile dezvoltării bazinelor de petrol şi de gaz natural din zonă. Din 2010 s-au extras 500.000 mc de gaz natural de la trei km adâncime.

Dar marea a rămas tot un deşert, în ciuda banilor băgaţi în revitalizarea sa.