O fi terorismul islamist cel mai mare producător de frică al momentului, dar trebuie spus că şi-a şi găsit clientul potrivit, căci Uniunea Europeană este, prin structura ei, cel mai mare producător de fricoşi din lume.
Nu trecuseră 24 de ore de la îngrozitorul atac terorist de la Munchen şi procurorul german care anchetează cazul a anunţat că teroristul suferea de formă gravă de depresie. Să nu credeţi cumva că măcelul are ceva islamist în el. Nici vorbă! Tipul era un dezaxat. Ba mai mult, oricît era de iranian, modelul lui era norvegianul Breivik. Vedeţi, nu sînt islamiştii! Vedeţi, sînt populiştii blonzi! Mai înainte, un tînăr afgan atacase cu toporul pasagerii într-un tren bavarez. Imediat am fost liniştiţi: nici o legătură cu islamismul. În cazurile în care, totuşi, era mult prea dificil să negi legătura cu islamismul, precum atacurile de la Bataclan sau din aeroportul de la Bruxelles, imediat ni s-a spus că atacatorii sînt nişte dezaxaţi care fac Islamul de ruşine, ei nu reprezintă Islamul. Or fi islamişti, dar nu au legătură cu Islamul. Despre agresiuni sexuale în masă ale tinerilor refugiaţi împotriva tinerelor europene din marile oraşe germane, nici măcar presa nu a vrut să relateze. Cînd atacă doi sau trei sau patru, mai poţi zice că sînt nişte marginali, cînd atacă mii trebuie să admiţi că e o problemă culturală. Cultura lor nu doar că le permite, dar îi şi încurajează să agreseze femeile. Aşa ceva nu se poate publica! Nu ca să-i menajăm pe ei, ci ca să ne menajăm pe noi.
Mult timp am atribuit acest gen de comportament oficial ideologiei. Am crezut că în numele unei ideologii, să-i zicem, stîngist multiculturale birocraţii europeni şi cei care îi urmează au acest gen de abordare. Prima lor grijă după orice atac terorist nu e nici măcar să numere victimele sau să le identifice, ci să ne facă să nu cumva să credem că Islamul e de vină. Protejînd Islamul, credeam eu, aceşti europeni care ne conduc protejează, de fapt, propriile lor convingeri ideologice cum că, în general, culturile din afara Europei sînt bune, doar Europa e rea şi, atunci cînd le-a atins, le-a stricat. Însă, de la o vreme, încep să-mi schimb părerea. M-am întrebat, cum de oameni complet dezideologizaţi precum birocraţii şi politrucii de Bruxelles pot să aibă puterea de a nega realitatea în numele unei ideologii? Căci, să ajungi să faci din alb negru în numele unei ideologii cere putere, forţă, credinţă orbitoare. Uitaţi-vă la ei, uitaţi-vă în ochii lor de pluş – oamenii aceştia nu pot ajunge cu intensitatea unei credinţe atît de departe încît să vadă altceva decît vedem noi, ceilalţi. Tipul bruxellez e molicel, de unde credinţă la el? El e relativ, dubitativ şi mereu autocritic. Nu e genul credincios. Aşadar, dacă nu e credinţă în ideologie, ce e?
În mintea liderilor de genul Juncker, europeanul trebuie să se liniştească: totul e bine în cea mai bună dintre lumile posibile. Numai că faimoasa formulă a candidului este corectă doar pe jumătate. Da, UE este cea mai bună dintre lumile posibile în acest moment, dar ne e deloc bine în cea mai bună dintre lumile posibile. Motivul acestui rău, mie unul, mi-e clar acum: nu e ideolgia, ci frica. Ne e frică. Ne e frică de ei. Ne e frică de Islam. Mesajele liniştitoare de după atrocităţi nu sînt neapărat adresate populaţiei care, oricum, nu le mai crede, ci sînt adresate lor înşile. Un primar, precum doamna din Koln, care după agresarea sexuală a masă a tinerelor din oraşul ei le recomanda acestora să stea la un braţ distanţă de bărbaţi pe stradă dacă vor să nu păţească nimic sau un preşedinte precum cel al Franţei care are grijă să liniştească comunitatea de musulmani din Franţa înainte de a şti măcar cîţi francezi au murit într-un atentat, sînt, de fapt, icoane ale fricii. Ei ştiu că dacă rostesc adevărul, atunci nu mai au altă cale decît să lupte. Preferă să nu lupte şi atunci preferă să nu rostească adevărul.
Uniunea Europeană produce multe lucruri bune. Dar cel mai rău lucru pe care îl produce acum este un acest tip uman, dominat de frică. Bunăstarea şi pacea prelungită, raţionalismul şi relativismul axiologic, toleranţa, încrederea în instituţiile păcii, laicitatea dusă pînă la completa castrare religioasă a spiritului european consolidează, de fapt, frica. Diluarea într-o identitate multiculti favorizează, de minune, frica. Teroriştii islamişti habar nu au că au cîştigat deja războiul terorii de la primul european ucis pe youtube sub strigătul „Allah Akbaru”. Din acel moment, tot ce a făcut Europa, nu a făcut din convingerea că are dreptul să se apere şi nici din convingerea că are dreptate, ci din frică. Dar, despre cum am putea ieşi din frică, mîine.
Recomandările noastre
