Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu i-a cerut premierului Dacian Cioloş să-l demită pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pentru "incapacitatea" de a gestiona domeniul. Tăriceanu a amintit că, săptămâna trecută, a fost adoptată în Camera Deputaţilor moţiunea simplă care cere acest lucru.
"Votul în Camera Deputaţilor prin care moţiunea pe agricultură a trecut a părut că nu este de interes foarte mare. Eu cred că este de interes, în primul rând este un semnal foarte puternic adresat prim-ministrului care, în mod logic, chiar dacă nu există o obligaţie formală, constituţională ar fi trebuit să-l demită pe ministrul Agriculturii pentru incapacitatea de a gestiona câteva elemente fundamentale la care nu are nevoie nici de sprijinul Parlamentului, era numai o acţiune a Executivului şi aici mă refer la acordarea subvenţiei pe agricultură", a spus Tăriceanu, citat de Agerpres.
El a susţinut că situaţia subvenţiilor din agricultură impune demiterea neîntârziată a ministrului Agriculturii.
"Sigur că lucrul acesta nu ar face decât să amplifice imaginea proastă pe care o au mulţi dintre membrii actualului Executiv, dar nu cred că putem din considerente de imagine să mai aşteptăm ca această atitudine şi acţiune la Ministerul Agriculturii să continue. Fac apel, prin intermediul presei, către prim-ministru să ia măsurile care se impun într-o atare situaţie. Eu, din ce ştiu, este şi el nemulţumit. Parlamentul a dat un semnal puternic care, într-un fel, i-ar micşora sarcina dacă are o problemă să-l demită pe actualul ministrul", a mai spus Tăriceanu.
Potrivit acestuia, e păcat că, în loc să se dea o şansă în plus agriculturii să devină un contributor important în economia ţării şi în realizarea PIB, "parcă îi dăm la picioare, parcă o sabotăm".
Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută moţiunea simplă pe agricultură care solicita demiterea ministrului de resort