Declaraţiile CUTREMURĂTOARE ale SUPRAVIEŢUITORILOR atentatului armat din Orlando
- Otilia Matei
- 13 iunie 2016, 08:44
Duminică noaptea, America a fost paralizată de durere din cauza celui mai sângeros atentat după 11 septembrie 2001. Un cetăţean american de origine afgană a intrat într-un club gay din Orlando şi a împuşcat mortal cu o armă de asalt 50 de persoane, rănind, cel puţin, alte 53. Atentatul a fost deja revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic (IS).
Supravieţuitorii care dansau în clubul vizat de atacatorul Omar Seddique Mateen au povestit presei şi autorităţilor că scenele la care au fost martori păreau desprinse dintr-un film de groază. Pentru a supravieţui, o parte dintre aceştia s-au ascuns sub cadavrele victimelor, au fugit sau au rămas la locul carnagiului pentru a încerca să salveze persoanele rănite.
Joshua McGill, student la Facultatea de Medicină şi Asistenţă Medicală a povestit că s-a ascuns după o maşină şi l-a văzut pe amicul său Rodney Sumter, împuşcat în ambele braţe şi în spate. McGill şi-a rupt tricoul şi l-a folosit pe post de garou, salvându-I viaţa.
Omar Mateen, iniţial a împuşcat un poliţist aflat în apropierea clubului, apoi a intrat şi a împuşcat mortal 50 de persoane. Focul a fost deschis aproape de ora închiderii. Martorii au declarat că târziu au realizat că sunt în pericol fiindcă zgomotul produs de focul de armă a fost acoperit de muzică.
Alţi martori au declarat că imediat ce haosul s-a declanşat, oamenii au început să alerge disperaţi, să tragă unii de alţii, să se calce în picioare, toţi dorind să scape cât mai repede din clubul transformat în iad.
Christopher Hansen, aflat lângă bar şi imediat ce a realizat că ce se întâmplă a încercat să scape, mergând pe brânci. Acesta amai spus că era sânge peste tot.
O tânără a mai povestit autorităţilor că s-a ascund în baie sub cadavre pentru a scăpa de atacator. Familiile victimelor trăiesc momente de agonie în timp ce Poliţia încearcă să identifice victimele atentatului.