Senatorul Marius Obreja a fost exclus din organizaţia PNL Covasna
- Andreea Udrea, consultant politic
- 10 iunie 2016, 14:37
Senatorul Partidului Naţional Liberal (PNL) Covasna, Marius Obreja, a fost exclus din cadrul organizaţiei judeţene, el fiind acuzat că a generat tensiuni şi a "sabotat" din interior alegerile locale.
Preşedintele PNL Covasna, Codruţ Opaiţ, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că decizia a fost luată joi seară, în cadrul şedinţei Biroului Politic al organizaţiei, cu o largă majoritate de voturi. Astfel, din cei 33 de membri, 30 au votat pentru excluderea acestuia, unul împotrivă, iar doi s-au abţinut.
Opaiţ a menţionat că intenţia de a-l exclude, precum şi motivele, au fost comunicate în prealabil conducerii partidului, care şi-a dat acordul, iar decizia este "definitivă şi irevocabilă".
'Motivele care au stat la baza excluderii sunt nenumărate şi întemeiate, în primul rând totala lipsă de participare la campania electorală, atacurile publice dese la conducerea partidului (...), mărturiile unor foşti consilieri PNL privind încercările senatorului Marius Obreja de racolare spre a candida pentru un alt partid, atacurile dese la adresa candidatului nostru la Primăria Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, etc. Poate că şi acestea constituie un motiv pentru care nu am avut un scor electoral mai bun (...) Am fi putut depăşi PSD în judeţ, cel puţin eu aşa cred (...) Excluderea a fost votată cu o largă majoritate în Biroul Politic (...) Îmi pare rău, am spus şi conducerii partidului, că nu mi-aş mai dori ca oameni de asemenea natură să mai fie prezenţi în organizaţia PNL Covasna şi ar fi bine să nici nu mai apară pe listele de parlamentare, pentru că poate calitatea proastă sau imaginea proastă a Parlamentului se datorează şi acestora (...) Şedinţa a fost statutară, iar decizia e definitivă şi irevocabilă, nu există cale de atac', a spus Codruţ Opaiţ.
Marius Obreja a declarat pentru Agerpres că hotărârea de excludere nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi a refuzat să comenteze. În schimb, a menţionat că din luna martie a.c, când s-a retras din poziţia de copreşedinte al filialei, nu a mai primit 'nici o informare' şi nici informaţii legate de întruniri, campanie electorală sau candidaţi, de atunci şi până în prezent având un singur 'schimb de email-uri' cu Codruţ Opaiţ.