Eternul şi fascinantul judeţ Teleorman. Șmecherie electorală în fieful lui Dragnea: alegătorii au „orbit” pe capete ca să voteze câte doi

Eternul şi fascinantul judeţ Teleorman. Șmecherie electorală în fieful lui Dragnea: alegătorii au „orbit” pe capete ca să voteze câte doi

Candidadtul PNR la Primăria Alexandria nu s-a găsit pe buletinul de vot. Un primar și un viceprimar au inventat „urna mortuară” și au fost prinși mituind alegătorii. Fostul edil din Nenciulești aducea alegătorii la vot ca să voteze împotriva soției, care candida la primărie

Hărnicie mare la vot, în judeţul Teleorman. În doar două ore de la deschiderea urnelor, locuitorii păstoriţi, ani de zile, de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au propulsat judeţul pe primul loc în topul prezenţei la urne. În comune precum Nenciulești sau Mavrodin, din județul Teleorman, obiceiul traseis mului electoral, al intrării, la grămadă, în cabina de vot, nu s-a schimbat față de anii precedenți. Bătrâni care spuneau că nu văd sau că sunt bolnavi erau însoţiţi de soţi sau de tineri, fii sau fiice, ori prieteni sau vecini, uneori fiind câte patru în cabina de vot. De fapt, în multe cazuri era doar o şmecherie folosită de cei care însoţeau bătrânii pentru a le arăta unde să pună ştampila. Pentru a ne explica faptul că este legal, un membru al uneia dintre secţiile de votare din Mavrodin ne-a arătat pasajul din „Ghidul Alegătorului”, care dă voie unui însoțitor să intre în cabina de vot. Sub paravanul acestei prevederi care nu impune ca solicitantul să dovedească, cu un act, că e nevăzător sau că suferă de vreo boală, au apărut mult mai mulți „orbi” şi persoane „neputincioase” decât ştiau chiar şi medicii din comune.

Amantlâc electoral

O situaţie aparte am întâlnit- o în comuna Nenciuleşti, acolo unde candidează Angela Vîlcu, din partea PNL, şi Gheorghe Ivaşcu, viceprimarul comunei, din partea PSD. Până în anul 2015, la conducerea primăriei s-a aflat Sandu Vîlcu, nimeni altul decât soțul Angelei. Acesta a fost declarat incompatibil de ANI, în anul 2013, fiind şi primar, şi patron de firmă. După ce s-a judecat cu ANI, Vîlcu a fost demis de prefect, dar cu o oarecare întârziere. Cea care l-a ajutat să amâne debarcarea de la primărie este secretara instituţiei, amanta primarului, aşa cum ne-a spus Angela, care a tot amânat trimiterea actelor către prefectură. În cele din urmă, Vîlcu a devenit administrator public, un post pe care a candidat singur și l-a câștigat. Între timp, Angela a aflat de aventura bărbatului ei cu secretara şi s-a hotărât să candideze. Din acel moment, Sandu Vîlcu a început să o împroaşte cu noroi pe cea cu care a trăit peste 26 de ani şi care este mama copiilor săi. În satul Părul Rotund, am dat nas în nas cu socrii Angelei care intraseră, împreună, în cabina de vot. La ieşire, l-am văzut pe fostul primar care tocmai aducea alegătorii la urne cu bolidul din dotare.

Candidatul „fantomă” şi urna mobilă pentru morţi

Unul dintre candidaţii la Primăria Alexandria, Dumitru Goldbah (PRU), nu s-a regăsit pe buletinul de vot pe care vroia să pună ştampila. Situaţie cel puţin ciudată, în condiţiile în care pe celelalte buletine, pentru alegerea consilierilor judeţeni şi locali, se regăsea. Un alt incident electoral grav a fost semnalat în comunan Crevenicu. Primarul Adrian Constantin Iancu şi candidatul PSD la alegerile locale este cercetat, alături de viceprimarul localităţii Petre Ștefănescu, după ce le-ar fi dat unor localnici bani pentru a vota alesul social-democrat. Cei doi au mai fost implicaţi într-un scandal, după ce au cerut medicului din localitate eliberarea unor adeverințe medicale pentru urnele mobile. Printre oamenii „cu probleme medicale”, se regăsesc și trei persoane decedate, două femei și un bărbat.