Ce trebuie să faci ca să obții un bilet la tratament

Ce trebuie să faci ca să obții un bilet la tratament

Casa Națională de Pensii, prin unitățile proprii, distribuie anul acesta 59.641 de bilete la tratament. La acestea se adaugă alte peste 200.000, care sunt contractate de la hoteluri sau agenții din 44 de stațiuni

Potrivit „Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear”, anul acesta Casa Națională de Pensii (CNPP), prin casele teritoriale, distribuie aproape 300.000 de bilete la tratament. Pot beneficia de bilete balneare persoanele care au calitatea de:

1) pensionar al sistemului public de pensii;

2) asigurat al sistemului public de pensii;

3) beneficiar al prevederilor unor legi specialei.

Au prioritate persoanele care au gratuitate (vezi tabelul din casetă). Apoi, biletele rămase se repartizează pensionarilor și asiguraților.

Cât plătește pensionarul

Dacă nu au gratuitate, pensionarii din sistemul public de pensii plătesc, pentru un bilet, doar cel mult 50% din cuantumul pensiei din luna anterioară celei în care se face repartiția. Adică, dacă îi este repartizat un bilet la un hotel de două stele, care costă 1.388 de lei, iar pensia sa este de 1.000 de lei, va plăti 500 de lei.

Pentru ei, dosarele pentru bilete la tratament trebuie să conțină: cererea tip completată, copie după actul de identitate și ultimul talon de pensie, biletul de trimitere.

„Nu trebuie să stea la coadă. Cererile se pot depune prin poștă sau prin email. Biletele se dau în funcție de cât de mare e punctajul obținut”, ne-a explicat Angelica Mihail, directorul Direcției de Comunicare și Relații Publice al CNPP.

Cum se atribuie biletul

Sistemul de puncte cumulează trei parametri: dacă pensionarul a mai avut bilet în ultimii doi ani; categoria de pensie din care face parte și cuantumul total al pensiei sale. Practic, dacă pensioanrul nu a avut bilet în ultimii 2 ani, primește 10 puncte. Dacă, în schimb, a mai avut 2 bilele nu primește niciun punct. Apoi, el este punctat și în funcție de categoria de pensie pe care o are: de la 8 puncte pentru pensia de invaliditate până la 1 punct pentru pensia parțială anticipată. Nu în ultimul rând, în funcție de valoarea brută a pensiei poate primi 6 puncte (pentru pensiile sub 450 de lei) sau niciun punct dacă are pensie peste 2.681 de lei.

Cine pleacă gratuit la tratament

● Pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale (Legea 263/2010, art. 122)

● persoanele persecutate din motive politice (după 6 martie 1945 prin Decretul 118/1990 sau între 6 sept. 1940 - 6 martie 1945 prin Legea 189/200), persoanele deportate în străinătate, persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă (OUG 214/1999)

● veteranii de război, invalizii și văduvele de război (prin Legea 44/1994)

● persoanele beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare;

● persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare

● persoane care beneficiază de curele balneoclimaterice (art.22 din Legea 346/2002) după accidente de muncă și boli profesionale, cărora li s-a stabilit, de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare

● salariați care lucrează în mediu radioactiv (în zonele

● și II de radiații), la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu sau la conservarea și închiderea minelor (prin HG 757/2008).

Cât costă biletele

Există două categorii de preț pentru biletele la tratament: l 1.388 de lei (2 stele) l 1.452 de lei (3 și 4 stele)

Dacă nu se încadrează în categoriile care primesc gratuit aceste bilete, pensionarii din sistemul public de pensii achită cel mult 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, din luna anterioară celei în care se face repartiția.