Imagini incredibile. Cum au ajuns SĂ SFIDEZE actul medical și igiena dintr-un spital, câțiva tineri I VIDEO

Imagini incredibile. Cum au ajuns SĂ SFIDEZE actul medical și igiena dintr-un spital, câțiva tineri I VIDEO

Mai mulţi tineri își bat joc de medici într-un spital municipal din vestul țării. Doi au început o cursă folosind un cărucior pentru transportul persoanelor rănite sau cu dizabilități, în timp ce alții filmează.

Câțiva tineri s-au dat în spectacol, în urmă cu câteva zile, pe holurile Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului  Municipal dr. Teodor Andrei din Lugoj.  S-au distrat atât de bine alergându-se în scaun cu rotile pe coridoarele unde veneau la consultație pacienții, încât, la final, au postat un film al acțiunii pe Facebook. Cursa cu  căruciorul folosit pentru transportul pacienţilor a durat mai bine de două minute. Nimeni din personalul spitalului nua  fost deranjat de cele întțmplate, astfel că golanii sunt lăsați să se distreze. După ce au alergat pe coridoare, s-au învârtit în cerc, pe scaunul cu rotile, și au făscut schimb de roluri, așa cum se vede în video-ul postat.

La un moment dat, împins de unul dintre prieteni, unul dintre tineri mai are puţin şi intră cu căruciorul în uşa Urgenţelor.

Reprezentanţii spitalului au declarat pentru Cetăţeanul.ro că vor analiza situaţia şi vor reveni cu un punct de vedere. ( Sursa video: cetățeanul.ro)