Veste INCREDIBILĂ pentru Bucureșteni. Ce se va petrece de ZIUA EUROPEI la METROU
- Matei Năstase
- 9 mai 2016, 08:00
Metroul din București celebrează Ziua Europei prin momente atristice și dans, expoziții de artă populară și spectacle de circ și jonglerii organizate în mai multe stații de metrou. Printre acestea se numără Titan, Aurel Vlaicu, Pipera, Piața Victoriei 1 și 2, Crângași, Eroilor, Piața Universității, Piața Unirii 1 și 2 și Piața Romană.
"Metroul bucureştean sărbătoreşte, în fiecare an, pe 9 mai, Ziua Europei! Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe din 1950. Acesta a propus stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei. Anul acesta, Ziua Europei la Bucureşti va fi celebrată printr-un eveniment organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Metrorex, ambasadele şi institutele culturale din 12 ţări membre ale Uniunii Europene", informează Metrorex, potrivit Agerpres
În acest context, luni, în intervalul orar 12,00 - 17,00, un număr de 12 staţii de metrou vor purta numele statelor membre ale Uniunii Europene. De asemenea, călătorii vor fi întâmpinaţi în staţiile de metrou cu momente artistice de muzică şi dans, vor putea viziona expoziţii de artă populară şi spectacole de circ şi jonglerii, iar copiii se vor bucura de face-painting, în timp ce vor degusta specialităţi şi dulciuri specifice ţărilor participante. Evenimentele vor avea loc în staţiile de metrou Piaţa Victoriei 1 şi 2, Gara de Nord, Crângaşi, Eroilor, Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii 1 şi 2, Piaţa Romană, Titan, Aurel Vlaicu şi Pipera.
Mai mult, un tren de metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele de metrou din Bucureşti în perioada 7 - 9 mai.
"Este momentul potrivit să amintim că Metrorex a fost inclusă în rândul beneficiarilor fondurilor europene nerambursabile pentru proiectele de investiţii ce se află în derulare. Dezvoltarea infrastructurii de metrou este o politică esenţială pentru evitarea supra-aglomerării traficului, a accidentelor, zgomotului, poluării şi a consumului de energie, iar implicarea intensă a autorităţilor pentru optimizarea acestui tip de transport public şi a promovării acestuia se concretizează prin sprijinul acordat constant în realizarea noilor linii de metrou", a declarat directorul general al Metrorex, Marin Aldea.