Cînd ministrul Vlad Alexandrescu a anunţat că a încheiat negocierile cu proprietarii „Cuminţeniei Pămîntului” şi că lansează o subscripţie publică pentru mai bine de jumătate din preţul cumpărării ei, am fost cuprins de entuziasm – şi nu exagerez spunînd asta.
Mi-am zis: „uite, domnule, o ocazie excepţională în care să dovedim că ne respectăm ca naţiune culturală!” Am şi eu, ca tot omul, naivităţile mele. Am crezut că proiectul subscripţiei publice pentru achiziţionarea de către stat a operei lui Constantin Brâncuşi va strînge o susţinere cvasi-unanimă. Sigur că mă aşteptam să existe şi bombănitori şi conspiraţionişti şi suspicioşi, dar eram sigur că se va forma, rapid, un val masiv de participare. Lumea românească nu se opreşte, totuşi, să mă surprindă. Opozanţii acestui proiect, pe care eu îl credeam capabil să solidarizeze masiv, par a fi în număr cel puţin egal cu susţinătorii săi. Melnacolic, aş vrea să reamintesc un caz similar despre care am mai scris aici acum mult timp, într-un articol despre un faimos pictor şi grafician englez contemporan, Lucian Freud. Pe lîngă opera sa cu adevărat remarcabilă, Freud a rămas în memoria publicului britanic datorită implicării sale în campania civică începută în 2008 pentru achiziționarea de către statul britanic a două capodopere de Tițian, ”Diana și Actaeon” și ”Diana și Callisto”. Cele două lucrări, considerate drept fundamentale pentru arta marelui maestru venețian, au fost expuse public în Galeria Națională a Scoției de la Edinburgh, începînd cu 1949, fiind în proprietatea privată a ducelui de Bridgewater și, apoi, a ducelui de Sutherland. Lucrările au ajuns în Scoția, în Galeria Naţională, în 1939, fiind scoase din Londra de proprietarul lor pentru a fi ferite de bombele nemților. Astfel, generații de-a rîndul au putut admira frumusețea aproape mistică a acestor lucrări. Printre sutele de mii de oameni seduși de ”Diana și Actaeon” și de ”Diana și Callisto” se numără și Lucian Freud, care le-a numit “pur şi simplu cele mai frumoase tablouri pictate vreodată”, evocînd orele nesfîrşite pe care le-a petrecut privindu-le. Şi din aceasta lungă şi fascinată privire a ieşit un mare artist al timpului nostru!
În 2008, proprietarul a anunțat că vinde lucrările pentru 100 de milioane de lire (50 de milioane fiecare) și a cerut Galeriei să strîngă banii pînă la o anumită dată dacă dorește să le păstreze, altfel le va scoate la vînzare în licitații private. O mobilizare fără precedent a cuprins întreaga societate britanică. De la tabloidele cele mai colorate la BBC, de la fel de fel de voluntari pînă la mari personalități culturale, campania de strîngere a sumei cerute de proprietar a fost continuă și exemplară. Faptul că toți britanicii au înțeles cît este de important ca cele două Tițian să rămână în patrimoniul național dovedește, a cîta oară, ce mare națiune locuiește insulele de dincolo de Canalul Mînecii. Galeria Națională din Londra s-a alăturat celei din Edinburgh, zeci de fundații și asociații au contribuit, mii de donatori privați și-au arătat sprijinul și, urmare a unui efort extraodinar, s-au putut aduna fonduri private de peste 80 de milioane de lire. În final, guvernul scoțian a pus restul de bani și tablourile s-au cumpărat. În 2009 “Diana şi Acteon” şi, apoi, “Diana şi Callisto”, în 2012.
Tiţian nu este “artistul national” nici în Scoţia, nici în Anglia, scoţienii nu au o Zi Naţională Tiţian, englezii nu-l pun pe venetian pe bancnote şi nimeni de prin părţile acelea nu plînge, învelit în drapel, după oasele lui. În plus, Galeriile Naţionale din Edinburgh şi Londra pleznesc de capodopere mondiale. Totuşi, au făcut ceea ce era de făcut pentru ca aceste două lucrări să rămînă acolo.
Nu ştiu dacă vom putea importa vreodată acest instinct de mare cultură de peste Canalul Mînecii, dar îmi zic că bine ar fi să le exportăm legiunile noastre cîrcotaşi, de găsitori de nod în papură şi aflători de manevre necurate îndărătul puţinelor cauze bune care mai apar în spaţiul nostru public. Vă daţi seama că praful s-ar fi ales de subscripţia publică scoţiană dacă presa lor ar fi avut oameni ca ai noştri? Dar, n-au. Şi de-aia ei sînt cum sînt şi noi sîntem cum sîntem.
PS În ceea ce mă priveşte, am contribuit deja cu ce am putut la subscripţie. Sper, totuşi, să iasă bine în final.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
