Georgian Pop neagă că ar exista acoperiţi în PSD: „SRI nu are ofiţeri acoperiţi în instituţiile în care legislaţia interzice expres acest lucru”

Georgian Pop neagă că ar exista acoperiţi în PSD: „SRI nu are ofiţeri acoperiţi în instituţiile în care legislaţia interzice expres acest lucru”

SRI nu are ofiţeri acoperiţi în instituţiile în care legislaţia interzice expres acest lucru, iar dacă cineva are elemente concrete că între timp au apărut încălcări ale legii în această privinţă este invitat la comisie pentru a prezenta datele pe care le deţine şi a aduce toate clarificările necesare, precizează deputatul Georgian Pop, preşedintele Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului activităţii SRI.

Într-un comunicat remis Agerpres, Georgian Pop menţionează că reacţia sa vine în contextul afirmaţiilor făcute în spaţiul public în ultimele zile şi, în general, în ultima perioadă privind posibile situaţii de incompatibilitate legală a unor politicieni.

''Orice politician sau orice cetăţean, dacă are elemente concrete privind posibile ilegalităţi referitoare la activitatea SRI, este aşteptat la comisie pentru a sesiza personal orice astfel de faptă şi, în consecinţă, controlul de legalitate va fi declanşat imediat. Pe fondul campaniei electorale, fiecare om politic este liber să declare ceea ce doreşte (libertatea de expresie este garantată). Dar, pe lângă simple declaraţii politice, orice politician sau orice cetăţean care are date sau elemente concrete este aşteptat să le pună imediat la dispoziţia comisiei'', subliniază social-democratul.

În ceea ce priveşte tema posibililor ofiţeri acoperiţi ai SRI, el reiterează că, cel puţin în mandatul său de preşedinte al comisiei parlamentare de profil, a verificat constant respectarea legislaţiei pe acest subiect.

''Concret, documentele oficiale rezultate în urma controalelor efectuate probează faptul că nu există incompatibilităţi legale în Parlament, Guvern sau partide politice, adică SRI nu are ofiţeri acoperiţi în instituţiile în care legislaţia interzice expres acest lucru. Totuşi, dacă cineva are elemente concrete că între timp au apărut încălcări ale legii în această privinţă în ceea ce priveşte activitatea SRI este invitat la comisie pentru a prezenta datele pe care le deţine şi a aduce toate clarificările necesare. Întrucât referirile din spaţiul public se fac la serviciile de informaţii, fac precizarea că, potrivit legislaţiei, competenţele comisiei noastre vizează exclusiv controlul parlamentar asupra activităţii SRI, controlul parlamentar asupra celorlalte servicii de informaţii fiind exercitat de alte comisii parlamentare'', adaugă Pop.

Totodată el subliniază că este o greşeală să se invoce sau să se atragă în campania electorală serviciile secrete.

''Serviciile secrete trebuie ţinute în afara jocurilor politico-electorale, conform legii. Dar repet: orice cetăţean care deţine date/ elemente/ informaţii privind posibile ilegalităţi referitoare la activitatea SRI este invitat la comisie pentru a le prezenta'', conchide preşedintele Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului activităţii SRI.