Gigi Becali anunță SFÂRȘITUL Stelei: „Insolvenţa şi falimentul. Credeţi că glumesc?”
- Alexandru Toader
- 21 aprilie 2016, 11:09
Steaua a fost eliminată, aseară, din Cupa României, după remiza din a doua manșă a seminfinalelor, cu Dinamo, scor 2-2 (în tur, 0-0). Astfel, „militarii” au ratat un alt obiectiv important în acest sezon,iar patronul Gigi Becali a anunțat un viitor sumbru pentru echipa sa.
Faptul că Steaua nu mai are nicio șansă la titlu, plus eliminarea de aseară, din Cupa României, l-a determinat pe finanțatorul „roș-albaștrilor” să declare că formația sa ar putea intra în insolvenţă şi faliment dacă echipa nu se va califica în grupele Champions League sau Europa League.
„Depinde de foarte mulţi factori dacă vom vinde jucători. Fără Liga Campionilor sau Europa League nu vom mai avea decât două variante: insolvenţa şi falimentul. Credeţi că glumesc? Păi, ce, ne batem joc de bani? Oamenii se distrează la fotbal, dar eu sunt singurul nebun şi prost care dă bani.
Dacă eu mă las şi renunţ la fotbal, nu va mai fi fotbal în România, doar ca pe vremuri. Campioana o să mai joace în Europa, atât. Eu am ţinut flacăra în fotbalul românesc”, a declarat Gigi Becali, la Sport.ro.