Liderul PSD a „sudat” țigară de la țigară la Înalta Curte. Liviu Dragnea află pe 22 aprilie dacă va petrece acasă de Sf. Gheorghe | Dosarul „Referendumul fraudat”
- Mihai Oprea
- 9 aprilie 2016, 00:00
Un complet de cinci judecătoare de la Instanța Supremă a stabilit data la care președintele PSD își va primi sentința defi nitivă. Procurorii DNA cer închisoare între 3 și 5 ani
Mai bine de şapte ore a avut nevoie completul de judecată format din cinci femei, în frunte cu Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), pentru a stabili data la care Liviu Dragnea îşi va afla sentinţa, în dosarul în care este acuzat că ar fi fraudat rezultatul referendumului de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu. Vizibil temător, liderul PSD şi-a făcut ieri apariţia la ÎCCJ, în jurul orei 09.48.
A stat în picioare
Condamnat în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare, Dragnea a declarat că este nevinovat, apoi a urcat la etajul doi al clădirii. Sala era deja plină, scaunele erau ocupate de alți 45 de inculpaţi care fuseseră achitaţi la instanţa de fond, dar procurorii au cerut şi pentru aceştia pedepse cu executare. A rămas în ușă, în picioare. Fiecare inculpat a declarat în faţa instanţei, sub privirile politicianului, că este nevinovat. A venit şi momentul în care numele lui Liviu Dragnea a fost strigat de Livia Stanciu.
În faţa completului format din cinci judecătoare, liderul PSD a declarat: „Vă rog să nu luați în seama caracterizarea făcută mie de către DNA. Nu asta e realitatea. Am avut o activitate de 20 de ani în serviciul public care a ajutat oamenii să aibă o viaţă mai bună. Cred cu tărie în nevinovăţia mea şi solicit achitarea”. În timpul procesului, Dragnea a ieșit de mai multe ori în curtea ÎCCJ și a fumat țigară de la țigară.
Judecătorii au decis să amâne sentința până la data de 22 aprilie.