Ziua decisivă pentru Liviu Dragnea: 8 aprilie

Ziua decisivă pentru Liviu Dragnea: 8 aprilie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit, pentru 8 aprilie, ultimul termen de judecată în dosarul „Referendumul fraudat”, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la un an închisoare cu suspendare.

La termenul de joi al procesului, completul de judecată condus de Livia Stanciu a audiat ultimii martori şi inculpaţi din acest dosar, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc dezbaterile finale.

În sala de judecată au fost prezenţi zece martori, alţi cinci depunând la dosar acte medicale pentru a dovedi că se află în imposibilitate de prezentare. Martorii au declarat, rând pe rând, că nu şi-au exercitat dreptul de vot dar, cu toate acestea, semnăturile şi datele lor personale apăreau pe liste.

Condamnat cu suspendare

Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ÎCCJ în dosarul „Referendumul” la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare . Decizia a fost atacată cu apel.

Acuzaţiile procurorilor

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării Referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid, în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.