Felix Păun: „Dacă pierde categoric, Lucian se retrage”
- Alexandru Toader
- 30 martie 2016, 06:00
Primul antrenor din cariera lui Bute crede că meciul cu suedezul Jack Badou, programat pe 30 aprilie, la Washington, va fi pe viață și pe moarte pentru fostul său elev.
La vârsta de 36 de ani, Lucian Bute are din nou șansa de a ridica deasupra capului titlul mondial IBF. Pugilistul gălățean va urca în ring pe data de 30 aprilie, însă de data aceasta nu „acasă”, în Canada, ci într-o gală organizată în capitala Statelor Unite, Washington.
Bute va boxa pentru centura WBC, la supermijlocie, cu suedezul Jack Badou (deținătorul centurii de campion WBC), într-un meci ce se va desfășura la „DC Armory”, o arenă cu o capacitate de 10.000 de locuri. Ultima luptă oficială a românului a avut loc anul trecut cu britanicul James DeGale, meci pierdut de Lucian, la puncte, în urma unei decizii constestate a arbitrilor. Gala de la Washington va mai cuprinde un meci, pe lângă cel dintre Bute și Badou.
DeGale, actualul campion mondial IBF la supermijlocie, se va bate cu mexicanul Rogelio Medina. Boxerii care vor triumfa în aceste două meciuri se vor întâlni în ring într- o partidă ce va avea ca scop unificarea titlului mondial la această categorie.
Badou are avantajul publicului
Astfel, Bute va reveni în SUA. Aici, gălățeanul a mai luptat de două ori, în 2004, în al doilea său sezon la profesioniști. Lucian nu va mai avea publicul de partea sa, așa cum se întâmpla în Canada. De acest lucru va beneficia însă Badou, suedezul care este stabilit de cinci ani în Statele Unite.
În cazul unei victorii, Bute va deveni singurul român care a deținut două centuri mondiale în două versiuni
În vârstă de 32 de ani, viitorul adversar al românului a înregistrat 20 de victorii, între care 12 prin KO, un egal și o înfrângere, în timp ce Bute are în palmares 32 de victorii (25 KO) și trei înfrângeri.
Contactat de „Eve nimentul zilei”, Felix Păun (foto ), primul antrenor din cariera lui Lucian, a spus că șansele sunt egale între cei doi pugiliști, dar în cazul unei înfrângeri clare, fostul său elev ar trebui să-și încheie cariera. „Șansele sunt împărțite. Lucian a demonstrat în meciul anterior că are potențial. Neșansa lui e că nu mai boxează de data aceasta în Canada. Sunt de părere că, după cum a luptat în meciul cu DeGale, mai are o șansă la titlul mondial. Va fi o luptă tacticizată. Pentru Bute este o dorință imensă de a se impune. Dacă pierde categoric, atunci Lucian se retrage. Însă, această decizie va depinde și de staff-ul său, dacă va mai merita ca el să urce în ring, cel puțin din punct de vedere financiar”, ne-a spus Păun.
FOTO: Felix Păun
„Este șansa mea”
Pentru meciul din aprilie, Bute este optimist: „Badou Jack este un mare campion şi a meritat titlurile mondiale cucerite. Intenționez să mă antrenez din greu și să fiu în cea mai bună formă a carierei mele pe 30 aprilie. Este șansa mea să câștig centura WBC și să devin pentru a doua oară campion mondial. Voi câștiga și le voi oferi iubitorilor boxului o luptă spectaculoasă”.
Mai mult, Lucian Bute și Jack Badou împart același manager, Al Haymon, cel mai puternic personaj din lumea sportului cu mănuși, care manageriază la ora actuală peste 100 de pugiliști.