Dovadă VIDEO: O psiholoagă Barnevernet TERORIZEAZĂ o fetiță, pentru a o determina să MINTĂ că tatăl a abuzat-o
- Radu Pădure
- 13 martie 2016, 14:18
Metodele Barnevernet seamănă uluitor cu cele ale fostei Securități: interogatorii lungi, izolare, presiune, amenințări, pentru a obține de la copii mărturisirile care îi convin.
O fetiță de 6 ani este supusă vreme de 4 ore la un interogatoriu de către o psiholoagă Barnevernet, totul fiind înregistrat de o cameră video.
Psihologul vrea cu orice preț să o facă pe copilă să mărturisească că a fost abuzată sexual de către tatăl ei.
Fetița, suprinsă de asemenea întrebări, neagă de 22 de ori orice abuz.
Însă psiholoaga nu lasă prada să-i scape așa de ușor din mână și o avertizează că nu va putea să plece din cameră până nu își va acuza tatăl:
„Trebuie s-o spui, înțelegi, pentru că altfel nu mai terminăm niciodată.”
După multe ezitări, fetița acceptă varianta prezentată de psiholoagă, dar nu povestește ea însăși evenimentele.
În urma acestei mărturisiri forțate și false, fetița a fost luată din căminul ei și dată spre adopție mai multor familii, scrie site-ul Delight in Truth.
Copila are astăzi 19 ani și a văzut înregistrarea video de acum 13 ani.
Tânăra a privit mută interogatoriul demn de Securitate și a confirmat că a fost forțată să confirme afirmațiile psihologului. Ea a explicat cât de traumatizante au fost acele ore petrecute în camera de anchetă.
În aceste condiții, cuvintele uneia dintre fetițele Bodnariu capătă o altă încărcătură:
„Nu mai știu ce altceva să mai inventez.”