Traian Băsescu și-a lansat candidații MP la Constanța. “Eu nu am niciun obiectiv politic, nu candidez”
- Feri Predescu
- 11 martie 2016, 23:48
Peste 800 de membri ai Mișcării Populare din județul Constanța au participat, în această seară, în prezența președintelui Traian Băsescu, a lui Cristian Diaconescu și a altor lideri ai partidului, la lansarea candidatului pentru primăria Constanța la alegerile locale din vară, Claudiu Palaz. Spunând “m-am întors acasă”, Traian Băsescu a recunoscut că la Constanța “mă simte mai bine decât oriunde în România”.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din Constanța, locul în care se desfășoară, de obicei, mai toate evenimentele politice din oraș. Traian Băsescu a fost așteptat de nelipsitul Dorel Constantin Onaca, sosit înainte pentru a verifica organizarea, și de candidatul Claudiu Palaz. În sală, agitație mare, organizatorii i-au urcat pe scenă pe toți candidații la locale, pentru primăriile și consiliile locale din județ. Toate scaunele au fost ocupate. Doamnele din partid, îmbrăcate elegant,coafate, abia așteptau să-l vadă pe “domnul președinte”. Traian Băsescu întârzie, însă, reținut de vechii “lupi de mare” care i-au ieșit în cale. “Trăiți ! Bine v-am găsit. Pupături. Intrare în sală, aplauze, baie de mulțime, scandări, Băsescu!, Băsescu!”.
Pe rândul din mijloc, Cristian Diaconescu, discret, stă alături de câțiva lideri ai MP. Organizatorii strigă “Ocupați locurile, va rog frumos!”. Ți-ai găsit. Doamnele vor să îl pupe pe președinte, se pozează cu el, președintele se amuză. Apar niște flăcăi, de la organizația de tineret, purtând steagul tricolor și pe cel al Mișcării Populare. Urcă pe scenă, de-o parte și de alta a candidaților emoționați. Mulți dintre ei sunt foști membri PSRO, UNPR, PPDD, PNL. Se face liniște, o elevă de la Liceul de Artă cântă imnul. Și începe lansarea, prezentată de un actor. “Doamne, ce emoționat sunt”, începe Caludiu Palaz, candidatul la primăria Constanța, și lider al organizații județene a MP.
Claudiu Palaz, fost prefect de Constanța între 2009 și 2012, cunoaște administrație locală cu ochii închiși, a lucrat și în primărie dar a plecat după venire lui Radu Mazăre, în 2000. Pentru el, la Constanța, USL-ul există în continuare. A înființat Mișcarea Populară Constanța și “suntem o echipă indestructibilă, mai uniți ca niciodată”. Nu vrea blaturi cu nimeni , “și urmașii lui Mazăre nu au cum să-mi închidă gura, voi demasca toate neregulile din administrația locală”. Pentru Claudiu Palaz, “ e timpul ca puterea să fie a constănțenilor”. Printre cei invitați să vorbească este și președintele organizației municipal a MP Constanța, profesoara Narcis Amza. Nu apucă să se adreseze, “domnule președinte, stimați oaspeți” că, din sală, Traian Băsescu îi răspunde, “Da, fina”,în râsetele audienței. Președintele îi este naș de cununie.
Claudiu Palaz își prezintă apoi programul de candidat pentru primăria Constanța. “Oaspeții” de la București vorbesc, în șoaptă, la telefon sau se uită pe facebook. Cei din sală îi fac, de la distanță, poze lui Traian Băsescu. Președintele ascultă atent și, când îi vine rândul la vorbit, admite că,” domnul Claudiu Palaz e hotărât să candideze pentru trei mandate, după ce i-am ascultat programul”. Recunoaște că la Constanța “am venit acasă, aici mă simt cel mai bine , mai bine decât oriunde în România”. Președintele vorbește apoi 19 minute, începând cu urări de succes pentru candidatul MP la primăria Constanța și continuând cu proiectul de țară al partidului, al cărui principal obiectiv este unirea cu Republica Moldova.
La final, nu prea vrea să răspundă jurnaliștilor pentru că “voi îngropați evenimentul”. Nu comentează nici părerea despre Constanța actuală. “Știți ceva? Este orașul meu și nu spun nimic rău de el”. Crede totuși că “mai bine, acum, trebuia să revenim la alegerea în două tururi” și susține că nu mai vrea să candideze pentru că “nu mai vreau nimic pentru mine”.
Ce a transmis Traian Băsescu membrilor MP, la Constanța
“Pentru că nu am avut des ocazia să mă adresez constănțenilor trebuie să vă spun că sunteți un oraș cu o performanță extraordinară din punct de vedere poltic. Ați dat de două ori primar general al Capitalei și de două ori președintele României. Această performanță o are și Academia Navala și Flota în care m-am dezvoltat ca om. Cei 12 ani în care am fost pe mare au determinat și tăria mea în politică. Au determinat modul în care am abordat dificultățile vieții politice și dificultatea momentelor prin care am trecut ca om politic. Și nimic nu mi s-a părut mai riscant, mai periculos decât furia mării. Furia politică, pur și simplu, am luat-o uneori, și în glumă. Am spus, ce, asta e furtună?
La noi în Dobrogea, trăim bine alături de musulmani dar asta nu înseamnă că aș fi bucuros să văd țara asta invadată de islamiștii care vin de prin Siria sau din Afganistan pentru că ei nu au trăit în cultura în care trăim noi, europenii. Vin din state care au trăit, strucurate pe Coran. Diferența între modul în care noi vedem civilizația alături de minoritățile care trăiesc în România și modul în care o văd ei este mare. Gândiți-vă la modul în care ei văd femeia ca om de categoria a doua . Nu cred că Româniaia s-ar putea intoarce, ca și Europa de altfel, la o astfel de cultură.
Europa este un continent al civilizației. In care am învățat să ne respectăm unii pe alții , în care cultura europeană trebuie să predomine viitorul acestui continent și nicidecum o islamizare rapidă pe care eu, ca om politic, nu o doresc nici Europei, nici României. De aceea am convingerea că România este o țară care s-a așezat bine alături de minoritățile ei și împreună cu minoritățile ei într-un concert european care nu trebuie tulburat de note false de islamism și de exagerări ale unor oameni care nu se pot adapta culturii europene.
Nu consider că actualele mari partide, PSD și PNL, nu și-au făcut datoria. Și-au făcut-o, marile obiective de țară au fost atinse, țara este și în NATO și în UE. Aceste partide au fost însă puterrnic afectate de avatarurile tranziției și de modul în care au înțeles să facă politică . Corupția a fost cea care le-a afectat cel mai mult credibilitatea, le-a afectat și capacitatea de a mai da soluții pentru Românnai. De aceea cred cu toată tăria, convingerea că a venit vremea unor partide noi în Românai care să fie capabile să spună, tranziția s-a terminat , intrăm într-o altă etapă în care România se dezvoltă pe obiective foarte clare, fie că sunt economice, sociale, din care cel mai important ar fi diminuarea sărăciei , sau de orice alte tipuri de obiective.
Eu nu am niciun obiectiv politic. Am însă o mare dorință. Altfel spus, după ce am fost inspector șef al Navigației Civile, secretar de stat, ministru în cinci guverne, primar general al Capitalei, președinte al României, nu mai am motivație personală să fac politică pentru a-mi atinge un obiectiv de carieră . Pentru mine lucrurile s-au terminat, din acest punct de vedere, pe data de 21 decembrie 2014. Ce cred însă că nu am rezolvat , cum nu am rezolvat nici reformarea integrală a statului și încă sunt multe de făcut. Ce nu am rezolvat, nu am lăsat în urrma acestei experiențe fabuloase, un partid care să poată spune, noi suntem cei care putem continua procesle de consolidare a democrației din Românai și procesele de dezvoltare economică și socială a României.
Din acest motiv nu aș vrea să las experiența fabuloasă pe care am acumulat-o în politică externă, în cunoașterea statului, în înțelegrea a ceea ce trebuie să facă statul, deci să las toată această experiență între coperțile unei cărți. Ci vreau să o transfer oamenilor, vouă . Pentru că numai oamenii pot să continue procesele de modernizare a României în așa fel încât cei care astăzi stau departe în Italia, în Spania , Franța, Germania, Marea Britanie, numai astfel acei oameni se vor întoarce în țara lor. Asta vreau să înțelegeți că vouă, celor din Mișcarea Populară, vreau să vă transfer toată experiența mea pentru că aș vrea să fie o structură politică care să termine ce eu nu am reușit să termin”.