Accident GROAZNIC cu un TIR SUSPENDAT deasupra Oltului. Şoferul bulgar A AVUT ZILE I Foto galerie
- Daniel Teodoreanu
- 13 februarie 2016, 17:08
Surprins de un autoturism care a pătruns pe contransens, un şofer bulgar care conducea un TIR a rupt parapetul de pe marginea DN7 şi a fost la un pas să ajungă în râul Olt sâmbătă dimineaţa.
Oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este un sofer din Sibiu, care a pătruns pe contrasens.
Conform adevarul.ro, autotrenul care transporta banane a rupt parapetul din piatră şi a rămas suspendat deasupra apei. Soferul bulgar a scăpat fără răni, dar sibianul a ajuns în stare gravă la spital.
„Şoferul unui autoturism marca Volkswagen Passat, care circula în direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile rutiere, carosabilul fiind umed, şi într-o curbă deosebit de periculoasă a intrat în coliziune cu autotrenul înmatriculat în Bulgaria. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului, care a rămas încarcerat, la faţa locului solicitându-se şi intervenţia unui echipaj SMURD”, a declarat Florin Mărăscu, inspector în cadrul SPR Vâlcea.