APELUL unui DEȚINUT către ministrul Justiției: Oferiți-mi o alternativă de activitate lucrativă pe măsura nivelului meu intelectual. Deținuții vor să atace la Curtea Constituţională hotărârea de guvern anunţată de mininistrul Prună

APELUL unui DEȚINUT către ministrul Justiției: Oferiți-mi o alternativă de activitate lucrativă pe măsura nivelului meu intelectual. Deținuții vor să atace la Curtea Constituţională hotărârea de guvern anunţată de mininistrul Prună

Avocaţii care reprezintă mai mulţi deţinuţi cu pregătire intelectuală superioară, dar care au şi probleme medicale, care nu le permit prestarea de activităţi fizice, se pregătesc să atace la Curtea Constituţională hotărârea de guvern anunţată de Minustrul Justiţiei.

Înainte de acest demers însă, vor fi sesizate şi Oficiul National de Combatere a Discriminării (CNCD), dar şi forurile europene de resort, hotarârea în cauză fiind considerată un act de discriminare evidentă la adresa deţinuţilor cu capacitate intelectuală, a anunțat jurnalistul Bogdan Berneanu, deținut la Penitenciarul Pelendava din Craiova.

El îi cere Ministrului Justiției  să-i ofere o alternativă de activitate lucrativă pe măsura nivelului său intelectual. Berneanu a făcut o cerere pentru Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în care îi comunică faptul că renunţă la cele 30 de zile de libertate acordate pentru scrierea lucrării ştiinţifice „Autopsia genio-politică a lui Mihai Eminescu”.

“După mii de ore de studiu istoric, în compania unuia dintre cei mai mari eminescologi în viaţa, Constantin Barbu, după ce-am muncit ca un rob literar câteva luni în închisoare, dintr-o trăsătură brutală de condei, d-na Ministru Prună mi-l execută pe Mihai Eminescu în câmpul muncii intelectuale. Nicio problemă, va ieşi de sub tipar, chiar dacă o voi finaliza în regim de creaţie literară independentă şi, deci, nu voi beneficia de cele 30 de zile câştig pentru lucrare. Dar ca să nu mă găsesc în postura de victimă a acestui act de evidentă discriminare, îi cer d-nei ministru Prună, pe cale oficială, să-mi ofere o alternativă de activitate lucrativă pe măsura nivelului meu intelectual”, a transmis, public, Bogdan Berneanu, din penitenciarul Pelendava Craiova.

Următorul proiect avut în vedere de Bogdan Berneanu, inspirat chiar de această intervenţie technocrată, se va numi Cartea Carţilor Ştiinţifice. Jurnalistul va aduna cele mai interesante lucrări ştiinţifice scrise în penitenciare, dar se va opri şi asupra antitezei dintre lucrările ştiinţifice autentice şi cele semnate de impostori.