CAZUL BODNARIU putea fi evitat? O INFORMAŢIE-BOMBĂ a ieşit la suprafaţă. TATĂL LUI RUTH, mama celor 5 copii, A FOST ŞEFUL BARNEVERNET
- Daniel Teodoreanu
- 3 februarie 2016, 10:56
În cadrul unei întâlniri între jurnaliştii PRO TV şi autorităţile norvegiene, a apărut o informaţie care pune cazul Bodnariu într-o nouă lumină.
La două luni şi jumătate de când copiii au fost luaţi de autorităţi, reprezentanţii Autorităţii pentru Protecţia Copiilor din Norvegia au acceptat să se întâlnească, pentru prima dată, cu o echipă de jurnalişti români.
Conform Ştirile PRO TV, soţii Bodnariu nu au negat că le-ar mai fi dat “o palmă” copiilor, dar consideră că acest comportament nu poate fi catalogat ca fiind unul atât de grav încât să fi necesitat măsura dură luată de Barnevernet.
Marţi, tatăl ar fi trebuit să-i întâlnească pe cei doi băieţi ai familiei, de 2 şi 6 ani, dar autorităţile s-au răzgândit pe ultima sută de metri. Drama familiei Bodnariu a început de la şcoala din sat, unde cele două fete au povestit în ce se întâmplă acasă. Directoarea şcolii a făcut un raport pe care l-a trimis la Barnevernet şi de aici a început celebrul caz.
“Reporter: Ce va reproşează?
Marius Bodnariu: Fetele au zis că bebele e zguduit. Da, că am zguduit bebele.
Reporter: S-a întâmplat să le daţi vreo palmă în momentele astea de tensiune?
Marius Bodnariu: Am mai dat, dar nu a fost un gest care să le producă durere, vreo vătămare... a fost controlat. Am încercat să mă explic. Nu am lovit nicodată copiii şi să pun mai multă forţă decât atunci când mă joc cu ei. Ba din contră.
Reporter: Voi ştiaţi de instituţia asta?
Marius Bodnariu: Ştiam, ştiam... Am ştiut un caz în Suedia. Aici, în Norvegia, nu am ştiut aşa mult. Dar există o aşa tensiune, ai grijă, să nu meargă copilul pe stradă, dar nu am crezut că se poate face aşa ceva”, sunt câteva replici dintre reporter şi capul familiei.
Anders Henriksen, director Barnevernet, a vorbit cu jurnaliştii PRO TV, dar fără a intra în detalii despre caz: "În Norvegia, totul este gândit spre binele copilului, în aşa fel încât el să crească în sânul familiei, dar în anumite situaţii este necesară scoaterea lui din familie. Familia este responsabilă faţă de copil, dar sunt situaţii când statul intervine şi îşi asumă această responsabilitate. Se întâmplă asta atunci când copiii sunt abuzaţi, neglijaţi sau maltrataţi."
Soţii Bodnariu au fost chemaţi de autorităţi să vorbească despre situaţie. “Familia Bodnariu: Acum urmează să ne întâlnim cu serviciul de protecţie a copilului. E prima şedinţă în care nu ar trebui să se dezbată nimic din proces. E o şedinţă în care şi-au exprimat dorinţa să ne cunoască mai bine, să afle cum era viaţa noastră înainte să fie luaţi copiii. Şedinţa pe care noi o aşteptăm în 17 noiembrie. Azi suntem în 29 ianuarie.
Reporter: Şi cei cu care vă vedeţi sunt cei care au hotărât luarea copiilor?
Familia Bodnariu: Da.
Reporter: Şi vă vedeţi după o distanţă atât de mare, să vadă cum era viaţa voastră înainte de a fi luat copilul?
Familia Bodnariu: Da.
Reporter: Păi ei nu ştiau când v-au luat copiii? Asta ni se pare şi nouă paradoxal...
Familia Bodnariu: Este liderul protecţiei copilului şi probabil o colegă de-a ei”, este un alt pasaj al dialogului dintre echipa PRO TV şi domnul Bodnariu.
În acest moment, apare informaţia care indică faptul că Ruth, mama celor cinci copii, a ştiut foarte bine ce implică o palmă dată unui copil din Norvegia. “În urma lor (n.r. – a autorităţilor norvegiene de la Protecţia copilului), rămâne mama lui Ruth. Tatăl ei a condus pe vremuri Barnevernet, protecţia copilului din zonă”, se notează în reportajul realizat de PRO TV.
Cei doi soţi au ieşit din primărie după aproape două ore de discuţii în care au povestit cum e casa lor şi cum sunt copiii lor. Pentru autorităţi, acest dialog ar putea să conteze sau nu. Până la o decizie finală, Ruth şi Marius merg în fiecare săptămână, sute de kilometric, pentru ca mama să-i poată vedea pe cei mici două ore.
În 2014, conform statisticilor, mai mult de 1.600 de copii au fost luaţi în Norvegia de lângă familiile lor. În luna mai va fi procesul care va hotărî dacă micuţii familiei Bodnariu se întorc acasă sau rămân în plasament permanent.