Scandal în tenis! SUSPICIUNI de BLAT în meciurile de Grand Slam. Sunt vizați 8 jucători la Australian Open
- Alexandru Toader
- 18 ianuarie 2016, 10:52
„Sportul Alb” este din nou pătat de suspiciuni de meciuri trucate, însă, de această dată, se îndreaptă către cel mai înalt nivel, partidele din cadrul Grandu Slam-urilor.
Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al sezonului, a luat deja startul. Potrivit presei din Anglia, „Tennis Integrity Unit” (TIU) va urmări în mod special cel puțin opt tenismeni în întrecerea de la Antipozi, fiind suspectați de aranjarea unor meciuri.
Potrivit BBC, TIU a fost „bombardată” în ultimul deceniu cu plângeri repetate cu privire la 16 jucători din Top 50 ATP, înclusiv în privința unor meciuri disputate de aceștia la turnee de Grand Slam. Astfel, birtanicii susțin că cea ma mare nedumerire a unui meci a fost după cel disputat între Martin Vassalo Arguello și Nikolai Davidenko, dar nici până în prezent nu s-a luat vreo măsură în defavoarea celor doi jucători, chiar dacă TIU au fost înștiințați în legătură cu acest lucru.
„Anchetatorii anunțau în 2008 că 28 de jucători ar trebui investigați, însă cum în 2009 s-a introdus un nou cod anticorupție, nu s-au mai putut lua măsuri în privința încălcărilor anterioare și nimic nu s-a întâmplat”, au notat jurnaliștii englezi.
Probe nu există în acest sens, lucru mărturisit și de Chirs Kermonde, președintele ATP: „E o mare diferență între dovezi și informații. Tratăm situația cu foarte mare seriozitate. Trebuie să eliminăm orice tentativă de aranjare a unui meci, dar suntem conștienți că astfel de situații există”.