Urmăresc de câţiva ani scandalul în jurul pensiilor militarilor. Încă din perioada interbelică, o groază de pseudo-intelectuali se întrebau, evident pe timp de pace, la ce este folositoare Armata. Mircea Eliade le-a dat un răspuns tăios, iar istoria i-a dat dreptate. Astăzi asistăm cu mici excepţii la acelaşi scenariu. “La ce le trebuie acestor apevişti pensii mari dacă nu au luptat în niciun război şi au tăiat frunza la câini prin garnizoane şi cazarme?” e o întrebare aproape virală în societatea românească. Conform acestei logici de pacifist lombrozian pensie merită doar cei care au murit sau eventul au fost răniţi într-un conflict. Spre deosebire de ei cred că Armata sau cătănia este una dintre cele mai periculoase, dacă nu cea mai, profesii din lume. Nu în orice îndeletnicire ţi se cere să faci contract cu viaţa ta! De aici şi respectul meu enorm pentru haina militară.

Din acest punct de vedere urmăresc cu atenţie subiectul pensiilor militare, iar sentimentele mele au fost controversate. Mi le-a spulberat colonelul Florin Şperlea, redactorul şef al “Observatorului Militar” în ultimul său editorial “Valoarea contractului cu Ţara”. Integru, colonelul nu uită să precizeze că “vă mărturisesc, cu toată onestitatea, că mă tem pentru dreptul meu la pensie în viitorul apropiat”. Rândurile sale sunt însă exemplare pentru schizofrenia care a lovit România:

“În nicio ţară care face parte din Alianţa Nord Atlantică nu-mi amintesc să fi văzut rezervişti în stradă, cerându-şi insistent drepturile de pensie, după cum nu ştiu să fi citit în vreo ştire, fie şi strecurată discret de agenţiile mari de presă, că lideri ai unor state din NATO vor fi pomenit, în discursurile lor, de pensile „nesimţite” ale militarilor”, scrie Şperlea.

Iar analiza sa este imbatabilă: “Militarul – dincolo de Jurământul faţă deŢară şi Drapel şi valoarea lui supremă, concretizată, adesea, în sângele vărsat pe câmpul de luptă sau chiar şi în misiuni în timp de pace – încheie, la intrarea în sistemul militar, un tip de contract. (…) Şi chiar dacă armata română nu a fost efectiv implicată într-un conflict militar din mai 1945 până astăzi, asta nu înseamnă că aceste privaţiuni au fost puţine sau că nu s-a murit la datorie. Când statul, prin decidenţii săi, schimbă regulile jocului, declanşând o falsă dezbatere publică privind drepturile compensatorii şi pensile militare de stat, la care se simt îndreptăţiţi să ia parte toţi aceia care iau o pensie în statul român, atunci lucrurile capătă turnuri groteşti”.

 

Şi pentru că tot vorbim de Armată să ne aplecăm un pic asupra unei ştiri care s-a pierdut stingheră printer caltaboşii şi petardele de Anul Nou. “Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a dispus constituirea unei comisii, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, care să analizeze demersurile întreprinse până în prezent de către Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti în relaţia cu clubul de fotbal reprezentat de către FCSB.

Conform mandatului stabilit, în baza rezultatelor procesului de analiză, comisia va propune, printr-un raport ce va fi înaintat ministrului, măsurile optime care pot fi luate de M.Ap.N. în vederea valorificării mărcii „Steaua” şi utilizării stadionului de fotbal, aflat în proprietatea statului şi în administrarea ministerului, în condiţii de legalitate şi eficienţă economică, precum şi într-un cadru de transparenţă deplină”.

Mai pe româneşte MApN-ul a întins (oare a câta oară?) mâna lui Gigi Becali. Nu am absolute nimic cu acest personaj. L-am numit cândva în paginile “Evenimentului Zilei” drept un polcovnic. “Credinţa lui Gigi Becali aduce cu cea a unui polcovnic din vechea Rusie ţaristă: înjură de morţi, de Dumnezeu, dar bate cruci mânăstireşti, înşală la cărţi, dar vorbeşte de sfinţenie, blesteamă, dar aşteaptă mântuirea. (…) Sincer, Gigi Becali crede în inima lui că Dumnezeu este un fel de magnat al sufletelor, un fel de boss al cerurilor, cu care poţi să negociezi. Necatehizat, Gigi Becali crede că la înfricoşătoarea Judecata de Apoi o să-i facă Atotputernicului cu ochiul şi o să-i atragă atenţia că a dat bani, că a zidit lăcaşuri sfinte. Acelaşi lucru l-au făcut înaintea latifundiarului din Pipera sute de domnitori şi regi nebuni sau debili bogaţi cuprinşi de delir religios şi tare mă tem că, potrivit dogmelor, acum le joacă dracii pe burtă. Cu Dumnezeu nu poţi face comerţ: mai dau eu o biserica, mai ştergi Tu un păcat”.

Cu toate acestea de Crăciun l-am lăudat public pe Gigi Becali pentru ajutorul pe care a încercat să-l dea deţinuţilor. Altceva nu înţeleg! Cum creştinul Gigi Becali a încercat să păcălească Armata. Slavă Domnului că există şi o decizie definitivă a justiţiei care explică că ce are Becali în posesie nu e legendara Steaua. Dacă nu erau oameni de bună credinţă precum general-locotenent Cătălin Zisu, Comandantul Comandamentului Logistic Întrunit sau colonelul Gheorghe Boroi, Comandantul CSA Steaua astăzi totul îi aparţinea lui Gigi Becali. Nimeni nu-i neagă meritele financiare ale lui Becali, dar este normal ca un stadion clădit din solda ostaşului român să ajungă zestre la fetele lui Gigi Becali?

În plus e cel puţin ruşinos ca un general de o mare probitate şi patriotism precum Cătălin Zisu să fie cunoscut marelui public numai prin flegmele pe care i le-a adresat Gigi Becali. Frumoasă ţară în care un cioban încercă să umilească un general!

P.S.

La festivităţile de la Centrul Militar Militar prilejuite de împlinirea a 65 de ani de la înfiinţarea Editurii Militare am avut onoarea să-l întâlnesc pe un mare patriot, general-locotenent Cătălin Zisu, Comandantul Comandamentului Logistic Întrunit. Un om integru, modest, cu aceea discreţie fină a ostaşului, a comandantului care-şi cunoaşte datoria şi nu şi-o exchibiţionează în public. Din nefericire, generalul Zisu, un mare ziditor al Armatei este cunoscut de marele public doar din prisma zicerilor lui Gigi Becali. În viitorul text vă voi povesti aventura stadionului Ghencea, construit din solda militarului român. Nu cadrează ca într-un text dedicat cărţii să polemizăm cu un sfertodoct. Nu putem amesteca generalii cu oierii!