Vremea se răcește ușor; începe să plouă, va fi ceață și polei, iar la munte ninge
- Mihaela Burlacu
- 29 decembrie 2017, 00:00
Vremea va fi caldă pentru această dată, deşi regimul termic va marca o scădere faţă de intervalul precedent, îndeosebi în regiunile intracarpatice.
Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii slabe, mixte, local în nordul, centrul şi vestul ţării. În est şi sud-est ziua va ploua, iar noaptea precipitaţiile, vor fi predominant sub formă de ploaie. La munte, treptat, vor predomina ninsorile. Seara vor fi condiţii de polei, iar în sud va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-est şi în zona montană înaltă. Temperaturile se încadrează între 2 și 13 grade C.
În Capitală, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab. Temperaturile se situează între 7 și 12 grade C.