În 2 săptămâni, poliţiştii români au efectuat peste 200 de percheziţii cu scopul de a destructura organizaţii de tip mafiot

În 2 săptămâni, poliţiştii români au efectuat peste 200 de percheziţii cu scopul de a destructura organizaţii de tip mafiot

Potrivit unui comunicat remis presei de IGPR, nu mai puţin de 200 de percheziţii au fost effectuate în decursul a două săptămâni de către lucrători ai Poliţiei Române, scopul descinderilor fiind acela de destructurare a unor grupări organizate de tip mafiot. Activităţile investigative au fost desfăşurate pentru probarea activităţii infracţionale a 291 de persoane, dintre care 50 au fost reţinute sau arestate, iar o persoană a fost plasată sub control judiciar.

Poliţia Română a efectuat, în ultimele două săptămâni, peste 200 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, fiind ridicate şi indisponibilizate droguri, bani, echipamente IT şi alte bunuri folosite sau provenite din activitatea infracţională, se arată într-un comunicat al IGPR. În nota de informare a instituţiei se specifică faptul că la acţinui au participat, în intervalul de timp 6 - 20 decembrie, 443 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate. Grupurile infracţionale vizate erau specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani. Au fost organizate 37 de acţiuni operative, în cadrul cărora s-au efectuat 201 percheziţii domiciliare. 291 de personae au fost verificate de oamenii legii, 50 dintre acestea fiind reţinute sau arestate, iar una dintre persoanele aflate în vizorul Poliţiei plasată sub control judiciar. Au fost ridicate 7.862 de grame de cannabis, 40 de seminţe şi 133 de ghivece cu plante de canabis, 6.200 de grame de muguri cannabis, 9 doze de heroină, 22.703 grame de masă vegetală, 90 de plicuri de substanţe vegetale, 23 de comprimate, precum şi o narghilea, 7 cântare şi 26 de grindere. Nu e lipsit de importanţă nici faptul că au fost indisponibilizate 11 autoturisme, 7 laptopuri, 9 sisteme informatice, o cameră video, 3 tablete, 107 telefoane mobile, 38 de cartele SIM, 13 medii de stocare şi un hard disk. La acestea se adaugă  3 arme, 279 de cartuşe, 3 arme albe, 60 de kg de cafea, 150.317 ţigarete de contrabandă, 42 de sticle de whisky, 518 cutii de artificii, 4 carduri bancare, precum şi 358.798 de lei, 29.110 euro, 1.140 de dolari, 2.545 de lire sterline şi 20 de franci elveţieni. Traficul de droguri s-a numărat şi el printre infracţiunile urmărite ăîndeaproape de oamenii legii. Astfel, pe 12 şi 13 decembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Structura Centrală, au efectuat 13 percheziţii domiciliare în Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări de trafic de droguri. În urma percheziţiilor, au fost ridicate peste 700 de grame de cannabis, 6.000 de euro şi 19.000 de lei. Din cercetări a reieşit că, în cursul acestui an, membrii grupării ar fi comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. În urma administrării probatoriului, cinci persoane au fost reţinute, iar faţă de alte două a fost dispusă măsura controlului judiciar.