Robu s-a ales cu PLÂNGERE la Poliție, după ce a trecut ilegal printr-o interesecție

Robu s-a ales cu PLÂNGERE la Poliție, după ce a trecut ilegal printr-o interesecție

Pentru că a depășit ilegal coloana de mașini care aștepta la semafor, marți dimineață, primarul Timișoarei s-a ales cu plângere la poliție. Un cetățean al Timișoarei a înaintat, miercuri, reclamația.

Timișoreanul Tudor Bastea le solicit polițiștilor să consulte înregistrarile video montate prin sistemul de trafic management al orașului în intersecția unde a avut loc incidentul și să aplice legea.

Amintim că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi şoferul său, Vasile Paraschiv, au fost fotografiaţi în timp ce depăşeau o coloană de maşini care aştepta la semafor, trecând pe liniile de tramvai de lângă Sala Olimpia, în ciuda faptului că circulaţia cu autovehiculul prin zonă este interzisă.

Incidentul s-a petrecut la intersecția Aleii FC Ripensia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Timișoara.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ionuţ Sîrbu, a confirmat că adresa depusă de Tudor Bastea la poliţie a fost înregistrată şi că va fi atribuită pentru efectuarea verificărilor de rigoare ce se impun. Acesta a mai declarant pentru evz faptul că ”în conformitate cu articolul 100, aliniatul 3 litera a, din OUG 195/2002, depășirea coloanelor de vehicule oprite la coloana roșie a semaforului sau la trecere la nivel cu calea ferată se sancționează cu amendă de la 580 de lei până la 725 și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”. Mai mult, beneficiază de regim special în trafic doar malinile de la Ambulanță, pompieri sau Poliție, precum și cele ale demnitarilor atunci când fac parte dintr-o coloană oficială.