Comisia EUROPEANĂ anchetează ajutorul de stat pentru CFR Marfă. CINE a RECLAMAT

Comisia EUROPEANĂ anchetează ajutorul de stat pentru CFR Marfă. CINE a RECLAMAT

Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor CFR Marfă și necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

CFR Marfă este operatorul istoric de pe piața română de transport feroviar de marfă și este deținut în totalitate de stat. De mai mulți ani, compania se confruntă cu dificultăți economice. Aceasta are un nivel ridicat de îndatorare, în principal față de agențiile naționale de securitate socială și administrare fiscală, precum și față de managerul român de infrastructură feroviară, CFR Infrastructură, care se află, de asemenea, în totalitate în proprietatea statului.

Spre deosebire de transportul feroviar de călători, piața transportului feroviar de marfă din România este extrem de competitivă, întrucât există numeroși operatori privați; unii dintre aceștia au dobândit o cotă de piață considerabilă, ca urmare a liberalizării pieței în anul 2007. În martie 2017, Asociația Transportatorilor Feroviari Privați din România a adresat Comisiei o plângere oficială, în care a susținut că CFR Marfă ar fi beneficiat de ajutoare de stat, cu încălcarea normelor UE în materie.

„Piața transportului feroviar de marfă este o componentă crucială a legăturilor de transport ale oricărei economii. CFR Marfă este operatorul istoric pe această piață în România și a beneficiat de stingerea datoriilor publice și de necolectarea de către creditorii publici a sumelor datorate. Trebuie să verificăm dacă un investitor privat ar fi procedat la fel ca autoritățile publice și, în cazul în care răspunsul este negativ, trebuie să stabilim dacă aceste măsuri sunt compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat”, a declarat Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenței.

Investigația efectuată de Comisie va avea în vedere:

  • o serie de măsuri de ajutor de stat în favoarea CFR Marfă, constând în conversia creanțelor în acțiuni în valoare de 1 669 de milioane RON (circa 360 de milioane EUR) în 2013;
  • necolectarea, cel puțin din 2010, a datoriilor la bugetul de asigurări sociale și a taxelor datorate de CFR Marfă, precum și a datoriilor companiei față de CFR Infrastructură.

Se poate considera că o intervenție a statului în favoarea unei companii nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE atunci când are loc în condiții pe care le-ar fi acceptat un investitor privat. Comisia va evalua acum dacă aceasta este situația în cazul creditorilor publici ai CFR Marfă sau dacă, dimpotrivă, intervenția statului i-a conferit companiei un avantaj economic selectiv față de concurenții săi, constituind astfel ajutor de stat. În cazul în care va concluziona că CFR Marfă a primit un ajutor de stat, Comisia va evalua dacă acesta ar putea fi compatibil cu normele UE care autorizează anumite categorii de ajutoare.

CFR Marfă se confruntă cu dificultăți financiare cel puțin din 2009. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei companii aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și solicită ca respectiva companie să fie supusă unui plan de restructurare solid, menit să asigure restabilirea viabilității pe termen lung și contribuția companiei la costurile de restructurare.

Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă preocupările sale inițiale se confirmă sau nu. Deschiderea unei investigații oferă părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia.

CFR Marfă a fost constituită ca societate pe acțiuni la 1 octombrie 1998, ca urmare a reorganizării operatorului feroviar istoric român, Societatea Națională a Căilor Ferate Române („SN CFR”). CFR Marfă furnizează servicii de transport feroviar de mărfuri, cum ar fi, printre altele, cărbune din producția internă, ciment, produse chimice, cereale și oleaginoase, lemn, sare și metale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News