În fața cărei ADVERSARE s-a chinuit Halep cel mai mult: „Mi se părea imposibil să o învingi”
- Daniel Spasov
- 13 decembrie 2017, 13:56
Simona Halep (locul 1 mondial) a dezvăluit numele jucătoarei care i-a creat cele mai mari probleme pe teren.
Cele mai de temut adverarei ale sportivei noastre nu au fost Maria Sharapova sau Serena Williams. Cea pe care Halep cred că e imposibil de bătut este poloneza Agnieszka Radwanska. A învins-o, însă, pe „Aga”, în urmă cu patru ani, dar până atunci românca cedase deja de trei ori în fața acesteia. În prezent, bilanțul întâlnirilor directe între Halep și Radwanska este egal, 5-5.
„În anul 2013, la Roma, a trebuit să joc calificări, pentru că nu aveam un clasament foarte bun. În turul al doilea de pe tabloul principal am trecut de Radwanska! A fost momentul în care mi-am dat seama că pot ajunge în top. Înainte să urc în clasament, mi se părea imposibil să o învingi pe 'Aga'. Era foarte inteligentă şi, ori de câte ori jucam împotriva ei, făceam multe greşeli. Dar mi-am dat seama că totul e posibil după ce am bătut-o. A fost momentul decisiv pentru mine”, a povestit Halep într-un interviu acordat celor de la Wilson.