Augustin Lazăr, procurorul general, nu vrea să dea explicații din dosare

Augustin Lazăr, procurorul general, nu vrea să dea explicații din dosare

Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat astăzi la plecarea de la CSM că niciodată nu ar trebui ca ministrul Justiţiei să spună ce au de făcut procurorii în anchete. Pe de altă parte, conform Constituției, procurorii sunt în subordinea ministrului Justiției.

"Niciodată nu ar trebui ca ministrul Justiţiei să spună ce au de făcut procurorii în anchete. Autoritatea directă ar trebui să fie autoritatea administrativă, atât. De ce resurse umane au nevoie procurorii, de ce fel de resurse financiare avem nevoie pentru buna desfăşurare a Ministerului Public, dacă raportul cu justiţiabilii sunt corecte şi atât", a declarat Augustin Lazăr, citat de Agerpres,  la ieşirea de la CSM, întrebat cu privire la amendamentul conform căruia procurorii ar trebui să fie sub autoritatea directă a ministrului Justiţiei.

El a adăugat că o justiţie independentă nu poate fi creată fără dezbatere şi fără studii de impact.

"O justiţie independentă nu poate fi creată dintr-o procedură în maniera în care se desfăşoară ea acum, în viteza cu care se desfăşoară, fără dezbatere transparentă şi fără studii de impact din care să vedem ce se va întâmpla dacă vom pensiona procurorii la 20 de ani (...)? Ce se va întâmpla dacă nu vom mai putea delega magistraţii Ministerului Public? Gândind un pic mai departe vom vedea că justiţia va fi bulversată", a spus Lazăr.

Întrebat despre acel amendament referitor la faptul că magistraţii nu mai au voie să facă declaraţii defăimătoare la adresa Executivului sau Legislativului, Lazăr a răspuns: "Avem nevoie cu toţii de o justiţie independentă. Nu putem să blocăm, să inhibăm magistraţii în independenţa lor. Dacă vom avea o justiţie independentă vom avea încredere în ea. În caz contrar, nu vom avea încredere în ceea ce se va întâmpla şi va fi regretabil. (...) Există nişte coduri deontologice care trebuie respectate şi de unii şi de alţii, este simplu".