Directorul National Enquirer, acuzat de hărțuirea sexuală a angajatelor

Directorul National Enquirer, acuzat de hărțuirea sexuală a angajatelor

Dylan Howard, care l-a ajutat pe Harvey Weinstein să discrediteze acuzațiile de hărțuire sexuală, discuta cu angajatele lui despre viață lor intimă și le obliga să privească scene pornografice, spun foste angajate.

Editorul-șef al tablouidului National Enquirer, al revistei US Weekly, și al altor publicații de acest gen, obișnuia să-și descrie partenerele de sex în timpul ședințelor din redacție, să discute cu angajatele despre viața lor sexuală și le obliga pe femeile angajate să se uite la materiale pornografice, au povestit unele dintre femeile care au lucrat cu el, pentru AP.

Comportamentul lui Dylan Howard, actual director editorial al companiei American Media Inc, a avut loc în timp ce conducea biroul din Los Angeles al revistelor, conform bărbaților și femeilor care au lucrat acolo. Pseudonimul pe care și-l luase Howard era „Dildo”. De altfel, a avut loc șio anchetă internă în 2012, făcută de un consultant extern, iar foștii angajați au precizat că în urma acesteia Dylan nu a mai lucrat la biroul din LA.

Dylan Howard și-a dat demisia după raportul acela, dar compania l-a reangajat un an mai târziu, cu o promovare care l-a propulsat direct în fruntea firmei, în biroul din New York. Nu este clar dacă el a avut de suferit din cauza unei măsuri disciplinare în urma acuzațiilor de atunci. Nu sunt acuzații care să fie făcute după reangajarea lui, precizează AP, citată de The Guardian.

Agenția Associated Press a discutat cu 12 foști angajați, care știau despre ancheta referitoare la comportamentul inadecvat al lui Howard, deși nu toți știau aceleași detalii. Philip Deming, anchetatorul extern, angajat să examineze plângerile referitoare comportamentul lui Howard, a confirmat informația pentru AP.

Foștii angajați au decis să vorbească public despre el, după ce au apărut în presă emailuri care arată că Howard a lucrat cu Harvey Weinstein, pentru a discredita acuzațiile de hărțuire ce i s-au adus producătorului american de film.

Într-o scurtă discuție telefonică, Howard a caracterizat acuzațiile fostelor angajate despre „neîntemeiate”.

Un avocat al companiei American Media a confirmat, ieri, că un anchetator extern a fost angajat pentru a verifica plângerile femeilor care lucrau cu el.