El este soţul unei deputate PSD. Jurnalistul Iosif Buble a devenit primul acţionar unic al CURS

El este soţul unei deputate PSD. Jurnalistul Iosif Buble a devenit primul acţionar unic al CURS

Acţionarul majoritar al firmei care deţine portalul ştiripesurse.ro, Iosif Buble, a preluat acţionariatul integral al Centrului de Sociologie Urbană şi Regională (CURS). Primul lucru care atrage atenţia este că Buble preia o firmă care a avut anul trecut o cifră de afaceri de două ori şi jumătate mai mare decât propria firmă

Iosif Buble a anunţat ieri că a preluat integral cel mai vechi institut de sondare a opiniei publice din România, CURS. „Vreau ca acest institut de tradiție să își continue dezvoltarea și să dea ora exactă în tot ceea ce privește cercetările sociologice în România”, a declarat jurnalistul pentru Bugetul.ro. Mutarea este ciudată din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, Buble preia o firmă care în 2016 a avut o cifră de afaceri de două ori şi jumătate mai mare decât propria societate. CURS a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,43 milioane de lei şi un profit de 23.000 de lei, iar European Business Enviroment, firma la care Buble deţine 73% din acţiuni, a avut o cifră de afaceri de 586.000 de lei şi un profit de 330.000 de lei. Ambele societăţi au avut şase angajaţi în anul 2016.

Soţia a trecut de la PNL la PSD

Institutul avea la sfârşitul anului trecut active în valoare de 386.660 de lei şi este neclar cu ce resurse a cumpărat jurnalistul societatea, în condiţiile în care el avea în conturi aproape 50.000 de euro, dar şi datorii de peste 62.000 de euro la finalul anului 2015. Contactat de Evenimentul Zilei, jurnalistul nu a răspuns la telefon până la închiderea ediţiei.

Un alt aspect prin care atrage atenţia mutarea de ieri este că Iosif Buble este un apropiat al PSD, soţia sa, Diana Tuşa, fiind deputat al acestui partid. Ea a trecut anul trecut la PSD, după ce a avut două mandate de deputat din partea PNL, între 2008 şi 2016.

În toamna anului trecut s-a speculat că mutarea s-a făcut prin negocierea susţinerii PSD în campanie, de către portalul ştiripesurse.ro, deţinut de Iosif Buble. Contactată de EVZ, Diana Tuşa ne-a spus că nu comentează ce face soţul ei.

Au renunţat la tradiţia acţionariatului colectiv Al treilea aspect interesant este reprezentat de anunţul că institutul a fost preluat „integral” de către jurnalist. CURS este un institut format în 1990 pe baza Laboratorului de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare pentru Construcţii Tipizate şi care s-a remarcat de-a lungul timpul printr-un acţionariat colectiv. Sistemul a fost explicat în urmă cu cinci ani de către Augustin Stoica, director al CURS la momentul acela şi unul dintre acţionari până zilele trecute: „În termeni legali, CURS este o firmă privată care îi are ca acţionari pe foşti şi actuali angajaţi. Suntem dacă vreţi un soi de gospodărie sociologică colectivă; nu există cineva care deţine majoritatea absolută a părţilor sociale. Nu avem în spate un mare antreprenor sau un trust de media. Absenţa unei plase de siguranţă de tipul unui mare trust sau a unui investitor cu mulţi bani ne conferă însă independenţă – ceea ce contează mai mult decît o falsă şi complice siguranţă financiară”.

Practic, de ieri, primul institut privat de cercetări sociologice apărut după Revoluţie a renunţat la tradiţia unei conduceri colective, trecând în totalitate sub controlul soţului unei deputate PSD într-o perioadă în care cifrele care arată simpatia pentru actorii politici sunt vitale în jocurile care se desfăşoară.

Ne puteți urmări și pe Google News