Ajutați pensionarii să aibă o bătrânețe decentă!

Ajutați pensionarii să aibă o bătrânețe decentă!

A fi bătrân în România este un coșmar devenit realitate. Mulți dintre bunicii noștri au ajuns să trăiască la limita sărăciei, să iasă pe stradă și să întindă, rușinați de gestul lor, mâna îmbătrânită în speranța că, în graba spre serviciu, acaparați de rutina zilnică, le vom așeza un bănuț cu care își pot lua medicamente. Sau ceva de mâncare

Cu pensia pe care o primesc este greu de imaginat cum pot trăi. Autoritățile ridică neputincioase sau nepăsătoare din umeri, iar oameni potenți financiari care aruncă averi pe mașini de lux sau concedii la care nici nu visăm nu se implică. Un caz concret îl reprezintă Gheorghe Chioaru, președintele Asociației CARP Omenia, omul care ajută bătrânii de zeci de ani și care a ajuns să-i scrie lui Bill Gates pentru a-l sprijini în construirea unei cantine sociale. Din păcate, acesta nu a primit niciun răspuns.

Cantină socială pentru bătrâni

„Avem nevoie urgent de o nouă cantină socială, avem terenul şi utilităţile, dar nu avem banii necesari. Am scris peste tot, la cei cu foarte mulți bani, chiar şi lui Bill Gates, dar nu am primit nici un răspuns. 300 de persoane vor fi servite la cantină în două serii, iar 300 nedeplasabili vor primi mâncare acasă”, ne-a spus Gheorghe Chioaru, preşedintele CARP Omenia. Cu bani puțini și nevoi multe, singuri și bolnavi, bunicii lipsiți de ajutorul familiei, au găsit sprijin în asociația Omenia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pensionarii învață engleza

Zilnic, bătrânii interacționează între ei preț de câteva ore, povestesc întâmplări din viața lor de zi cu zi, participă la cercuri de pictură, creație, mâini îndemânatice, cursuri de engleză și merg chiar și în excursii organizate de Asociație. Prin această activitate dedicată vârstnicilor, CARP Omenia aduce un strop de speranță bunicilor noștri, iar cei care doresc să le întindă o mână de ajutpr pot redirecționa cei 2% din impozitul pe profit către Asociația Carp Omenia.

Parlamentul Seniorilor apără interesele bătrânilor

Asociația C.A.R.P. “OMENIA” Bucureşti este una dintre cele mai vechi organizații neguvernamentale, oferind de aproximativ 66 de ani servicii sociale persoanelor vârstnice, ceea ce a dus, în decursul timpului, la înființarea a 44 de servicii și activități sociale la nivelul asociației noastre. În prezent, Asociația numără peste 51.000 de membri persoane vârstnice atât din București, cât și din 8 județe ale țării. De asemenea, Asociația C.A.R.P. “OMENIA” Bucureşti e cofondatoare a Parlamentului Seniorilor, primul for consultativ care reprezintă și apără interesele persoanelor vârstnice din România.