BREXIT. Competiția pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentelor a ajuns la final. Care este orașul câștigător

BREXIT. Competiția pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentelor a ajuns la final. Care este orașul câștigător

Lupta pentru relocalizarea unor agenții europene, în urma Brexitului, se încheie azi, 20 noiembrie, când 27 de state trebuie să aleagă orașul care să găzduiască Agenșia Europeană a Medicamentului (EMA) și Autoritatea Europeană Bancară (EBA).

Mai în glumă, mai în serios, procesul de selecție a fost comparat cu Concursul Eurovision, pentru că miniștrii vor vota unde să fie relocalizate aceste instituții.

Casa de pariuri britanică Ladbrokes spune că Bratislava, Milano și Amsterdam sunt favorite pentru EMA, în timp ce Frankfurt, Viena și Dublin conduc în competiția pentru EBA, deși oficialii au avertizat că votul secret ar putea aduce un rezultat imprevizibil.

Guvernele au încercat să obțină susținea țărilor lor, cu negocieri în spatele ușilor închise, pentru că aceste agenții ar aduce prestigiu și prosperitate, a spus o sursă citată de AFP:

În total, sunt 19 orașe candidate pentru EMA, una dintre cele mai puternice agenții din lume în ceea ce privește supravegherea pieței de medicamente, care are 900 de angajați: experți farmaciști, biologi și doctori din toate colțurile Europei.

Pentru EBA au candidat doar opt orașe, agenția având 159 de angajați. EBA este cunoscută pentru testele de stres pe care le desfășoară periodic asupra sectorului financiar al UE, în contextul crizelor financiare globale.

Ambele instituții sunt acum cu sediul la Londra, în cartierul de business Docklands, dar trebuie să se mute până când Marea Britanie părăsește UE, în martie 2019, pentru agențiile UE trebuie să fie în state membre ale Uniunii, scrie EUObserver.

Statele membre și-au promovat candidatura cu broșuri frumoase și filmulețel video, pe rețelele de socializare și în alte spații publice.

Guvernul irlandez este gata să contribuie cu 78 de milioane de euro, în următorii 10 ani, pentru a acoperi costurile necesare, în timp ce Viena a promis că va construi o grădiniță special pentru copiii angajaților, iar Milano a venit cu ideea unei săli de gimnastică.

Italia a fost nevoită să dezmintă zvonuri refeeritoare la creșterea prezenței militare în țările baltice, măsură care ar fi fost, chipurile, promisă pentru promovarea candidaturii orașului Milano.

Într-o procedură complexă, fiecare țară va avea șase puncte distribuite pentru fiecare agenție, între care trei pentru a vota favoritul, apoi două pentru locul doi și unul pentru locul trei. Dacă va fi necesar, vor fi trei runde de vot, cu reguli diferite și pauze astfel încât miniștrii să se poată consulat cu oficialii de acasă.

„Sigur că multe țări vor vota tactic, nu va fi vorba despre calitățile intrinseci ale unei candidaturi sau alta”, a spus o sursă pentru AFP, adăugând că țara sa a apelat la studiul „teoriei jocului”, pentru a fi pregătită.

Angajații acelor agenții au deja emoții în legătură cu vreun rezultat neplăcut, surprinzător. Agenția Medicamentului a avertizat, într-un raport intern, că alegerea anumitor orașe va rezulta „într-o rată de menținere a persoanlului sub 30%”.  

Nu au fost date nume de orașe, dar conform unor surse, Bratislava, Varșovia, București și Sofia ar fi cele mai puțin populare în râmdul angajaților.