USR deplânge că România a făcut pași înapoi în domeniul justiției
- Maria Stan
- 15 noiembrie 2017, 13:56
Președintele USR, Dan Barna, a declarat, în contextul publicării raportului MCV de către Comisia Europeană că „România a făcut pași înapoi” în domeniul reformei sistemului judiciar, respectiv „guvernarea PSD agresează Justiția”.
„Comisia Europeană nu face decât să confirme ceea ce USR a spus în declarațiile și în pozițiile din ultimele săptămâni. Faptul că numirea procurorilor sau modificarea mecanismului de numire a procurorilor trebuie făcută după consultarea Comisiei de la Veneția și vedem că această îngrijorare este varbalizată expres în raportul MCV. Este un raport care nu face decât să ne arate că, din punct de vedere al Comisie Europene, acest an a fost un an pierdut. Se vorbește în mod expres despre pierderea vitezei pentru reforma justiției care părea că merge spre o direcție bună, pentru că, dacă raportul anterior vorbea de elemente pozitive, raportul acesta ne arată că România a făcut pași înapoi, că guvernarea PSD agresează justiția. Modalitatea în care se fac pași înapoi nu va fi acceptată de Comisia Europeană. Avem un raport negativ și care arată că pentru România - MCV este un macanism care este necesar și care va continua să existe”, a precizat Barna.
De asemenea, USR-istul a precizat că partidul său va participa la sfârșitul acestei săptămâni, la Budapesta, și pe 25 noiembrie, la Timișoarea, la dezbateri privind viitorul Europei.
„În România, din păcate, discutăm de grupuri infracționale și de problemele penale ale liderilor și tocmai de aceea ințiativa noastră cetățenească spunea că putem deveni stat normal dacă nu mai avem penali în funcții publice. În această perioadă însă USR a fost foarte implicat în ceea ce se întâmplă la nivel European unde se discută în mod real despre viitorul Europei. Săptămâna trecută am fost la Viena, la o întâlnire a partidelor de opoziție proeuropene, în care s-au discutat alternativele de viitor. La sfârșitul acestei săptămâni va mai fi o dezbatere la Budapesta, iar saptămâna viitoare, pe 25, sâmbătă, va avea loc, la Timișoarea, o dezbatere deschisă despre viitorul Europei, la care vor participa partidele europene, la nivel de vicepreședinți, unde vom avea și reprezentația „Marș”. USR este în aceste dezbateri și la nivel european și la nivel național, miza fiind una importantă, dincolo de problemele penale ale dl. Dragnea”, a mai adăugat președintele USR.