Șoferul din Constanța care a lovit un pieton și a fugit a fost prins de polițiști
- Feri Predescu
- 5 noiembrie 2017, 16:39
![Șoferul din Constanța care a lovit un pieton și a fugit a fost prins de polițiști](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2017/11/soferul-din-constanta-care-a-lovit-un-pieton-si-a-fugit-a-fost-p.jpg)
Bărbatul care, ieri după amiază, a rănit grav un pieton pe o stradă aglomerată din Constanța, fugind de la locul faptei a fost prins cu puțin timp în urmă de polițiștii de la Rutieră. Are 38 de ani și ar fi fugit pentru că era băut.
Accidentul a avut loc pe strada Soveja din Constanța. Piietonul, un bărbat de 60 de ani, a traversat strada prin loc nepermis, fiind lovit un autoturism care a părăsit zona. Victima a fost transportată la spital cu traumatism cranio cerebral și toracic. Starea rănitului s-a agravat, între timp, fiind ținut în viață cu ajutorul aparateleor. Polițiștii au făcut cercetări în vederea identificării autoturismului în cauză, o mașină BMW.
Martorii au dat, de altfel, polițiștilor, numărul de înmatriculare al autoturismului cu care a fugit șoferul vinovat. Robert George V. a fost prins astăzi, recunoscând că, în momentul accidentului, se afal sub influența băuturilor alcoolice. Supărarea lui era că l-a părăsit soția, nu că a lovit grav un om. Este cunoscut ca o persoană implicată în mai multe scandaluri. El va fi reținut, urmând ca mâine să fie deferit judecătorilor cu propunerea de arestare.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)