Cele 65 de protocoale secrete încheiate de SRI au ajuns în Parlament
- Maria Stan
- 1 noiembrie 2017, 00:00
Președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Claudiu Manda (foto), a anunțat ieri că serviciul secret a trimis comisiei textele celor 65 de protocoale de colaborare încheiate cu alte instituţii ale statului, urmând ca membrii comisiei să verifice dacă au fost respectate prevederile legale şi constituţionale.
„64 sunt în continuare în vigoare și al 65-lea este celebrul protocol încheiat între SRI și Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Justiție și Casație, de pe vreme când Parchetul era condus de Laura Codruța Kovesi”, a zis Manda. Deocamdată, parlamentarii nu au apucat să verifice în detaliu în ce măsură acordurile de colaborare dintre SRI şi alte instituţii ale statului au respectat Constituția. „Neam uitat peste acestea sumar”, a spus șeful comisiei de control al SRI.
Coldea, profesor
Florian Coldea este în acest moment „ofiţer în rezervă” şi „angajat cu contract civil” la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, facultatea SRI, a mai spus ieri preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, care a citat un răspuns primit de la serviciul secret despre acest subiect. Întrebat dacă au fost îndeplinite toate rigorile academice de către Coldea, Manda a spus că aceasta este o întrebare pe care Comisia SRI a adresat-o de mai mult timp.
Băsescu, vizită-fulger
Deși era programat să fie audiat joi în comisia SRI, fostul președinte Traian Băsescu a făcut, ieri, o scurtă vizită inopinată la comisia parlamentară, unde i-a rugat pe parlamentari să amâne audierea sa. „A făcut referiri inclusiv la Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. Spunea domnia sa că încă mai sunt elemente care vor mai apărea și pe care dorește să le lămurească la venirea domniei sale” a explicat Manda.