O nouă VICTIMĂ a RUSIEI. Tony Podesta a DEMISIONAT de la conducerea firmei sale

O nouă VICTIMĂ a RUSIEI. Tony Podesta a DEMISIONAT de la conducerea firmei sale

Tony Podesta demisionează de la conducerea Podesta Group ca urmare a investigaţiei privind implicarea Rusiei în campania prezidențială americană din 2016. Firma sa a fost printre cele plătite să lucreze la campania de promovare a Ucrainei în SUA.

Podesta şi-a anunţat decizia luni dimineaţă, în timpul unei şedinţe a firmei, în aceeași zi în care foștii consilieri de campanie ai lui Trump , Paul Manafort şi Rick Gates au fost puși sub acuzare pentru activităţi nedeclarate de lobby şi consultanţă în favoarea fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, dar şi pentru spălare de bani, complot împotriva Statelor Unite, declaraţii false şi nedeclararea unor conturi deţinute în străinătate, scrie Dailymail.

Controlul operaţional şi financiar al Podesta Group va fi preluat de  CEO - ul Kimberley Fritts, care alături de mai mulţi membri ai echipei lui Podesta vor înfiinţa o nouă firmă în termen de una, două zile.

Podesta ar fi spus în şedinţă că e nevoie să lupte pe cont propriu, fără să implice firma.

Surse apropiate discuţiilor, citate de politico.com, spun că aceste demersuri au fost puse la punct în ultimele câteva luni.

Manafort a organizat o campanie de PR în beneficiul unei organizaţii nonprofit, Centrul European pentru o Ucraină Modernă, iar Podesta Group s-a numărat printre firmele care au fost plătite pentru a lucra la campania de promovare a Ucrainei în Statele Unite.