Cine a vizionat serialul House of Cards n-a avut cum să nu remarce rolul important al presei în loviturile date de politicieni, în diversiunile și lucrăturile mizere din cadrul nemiloasei lupte pentru putere. E la fel ca la noi? Firește că nu.

Presa din filmele americane nu e folosită prin mituire sau prin ordine de partid. Presa e folosită prin exploatarea unor note definitorii ale acesteia, între care se numără și foamea de scoop-uri. La fel ca în politică, în presă e o bătălie pe viață și pe moarte pentru Breakinguri news-uri, pentru exclusivități. Această bătălie e speculată de politicienii cinici.

Scopul scuză mijloacele și-n presă. Altfel spus, scopul – scoop-ul, lovitura de presă – scuză mijloacele imorale. De observat că, spre deosebire de presa noastră, presa americană din serial nu minte, nu e tendențioasă. Cînd junei i se atrage atenția asupra unui editorial antiisraelian publicat pe vremuri în ziarul de care răspundea cel nominalizat pentru funcția de secretar de stat, aceasta nu înghite gălușca, observînd că nu se poate face o legătură directă între publicarea articolului și semnarea acestuia de către secretarul de stat.

La noi, congresmenul i-ar fi dat fătucei o friptură și publicarea s-ar fi rezolvat pe loc.

În serialul 24 o jurnalista de televiziune din Los Angeles, pe care senatorul David Palmer o știe mai demult, primește documentele care privesc implicarea fiului senatorului în mușamalizarea unui asasinat prin imprudență. Indiscutabil, documentele sînt livrate de adversarii senatorului, care candidează la președinție. Jurnalista nu intenționează să le publice pentru că așa e ordinul sau pentru că e adversară a lui senatorului, ci, așa cum observă David Palmer, pentru că e șansa vieții ei în materie de presă. Și n-o poate împiedica nimeni și nimic. Nici măcar părerea bună pe care o are despre Palmer. Aceasta e presa americană din filme. Cum e presa americană din realitate? Nu știu cum e toată presa americană din realitate.

Știu însă cum e CNN din ultima vreme față de Donald Trump. Motivul plecării mele de la Antena 3 în 2009 l-a constituit angajarea postului în Coaliția politico-mediatică anti-Băsescu, condusă în plan mediatic de Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu. Ambele posturi, dar mai ales Realitatea tv, se năpustiseră asupra lui Traian Băsescu într-o campanie de presă nemaipomenită pînă atunci chiar și în postdecembrism, anotimp istoric românesc disponibil tuturor minunilor.

Nimic din ceea ce se numește mizerie în presă nu fusese ocolit: Știri cu informații născocite dinadins împotriva lui Traian Băsescu, fapte supraevaluate peste marginile suportării de către bunul simț, ca, de exemplu, secvența cu copilul împins transformată de campanie într-o asasinare a copilului, răstălmăciri fățișe ale vorbelor lui Traian Băsescu, limitarea invitaților din studio doar la adversari din presă și din politică.

Deși campania sfida orice regulă nu numai gazetărească, dar și omenească, ar fi fost totuși de înțeles dacă ar fi fost o campanie împotriva Puterii. Campania era însă împotriva unui candidat la prezidențiale. Coaliția îl susținea fățiș pe Mircea Geoană. Și astfel în timp ce Traian Băsescu era zilnic bătut cu drugul, Mircea Geoană beneficia doar de pămătufuri parfumate.

Refuzînd să fac parte dintr-o echipă a morții din punct de vedere mediatic, am demisionat de la Antena 3. Eu puteam ocoli în prestația mea la post mizeriile ordonate de Coaliție. Prezența mea da însă gir falsurilor difuzate în celelalte emisiuni. La vremea respectivă credeam că limita de jos a Presei ca bulan mediatic fusese atinsă de Coaliția de la noi chiar în plan internațional.

Ce-am văzut la CNN în campania pe care o duce postul împotriva lui Donald Trump m-a convins că mă înșelasem. Mai era loc de mai mult.

În campania pentru prezidențiale CNN s-a angajat cu întreg armamentul din dotare, de la ziariști celebri pînă la simpli cameramani, împotriva candidatului Donald Trump și în favoarea candidatei Hillary Clinton. În America și nu numai se permit astfel de poziționări, socotite de unii de preferat asumării ipocrite de la noi prin pretenția de neutralitate care ascunde partizanatul sîngeros. Cu o singură condiție. Ca instituția de presă respectivă să nu încalce minimele norme profesionale activînd ca un soi de Pravda din anii Terorii Staliniste.

În campania electorală, CNN, dînd curs opțiunii asumate public pentru Hillary Clinton, a transformat dezbaterile din studio, cele despre care CNA de la noi susține că trebuie să facă loc tuturor punctelor de vedere, într-un lung șir de serenade sub fereastra lui Hillary Clinton și de huiduieli la adresa lui Donald Trump. Șiretlicul folosit de CNN e vechi de cînd lumea în presa obligată să se prostitueze electoral. Invitații erau aleși astfel încît în studio să fie prezenți doar cei știuți de post ca dușmani de moarte ai lui Donald Trump. Nu, nu era vorba de membri ai Partidului Democrat sau de contestatari ai lui Trump din Partidul Republican, ci de persoane publicitate drept independenți. Șmecheria, cultivată pe scară industrială și de presa noastră postdecembristă, e fără cusur în materie de manipulare. Telespectatorul nu știe că jurnalistul, ONG-istul sau specialistul de pe micul ecran e un activist sub acoperire al unui partid sau al unei găști politico-mafiote și prin urmare ia drept opinie obiectivă zicerea sa tendențioasă. Dacă ar fi rămas la atîta, ar mai fi fost treacă meargă.

CNN a mers însă mai departe cu prostituarea propagandistică a presei. Și anume postul, dat model babuinilor din presa românească, a purces la manipularea prin știri. Altfel spus, postul s-a lansat într-o campanie de căutare exclusivă a informațiilor compromițătoare despre Donald Trump în timp ce despre Hilary Clinton se căutau și se difuzau doar informațiile mieroase. Mai grav, informațiile compromițătoare despre Hilary Clinton, date de întreaga presă americană, lipseau de pe CNN sau erau difuzate în trecere, să nu se spună că n-au fost date, totuși. Asta a fost în campanie. Donald Trump a devenit președinte.

Așa cum se vede nu numai din House of Cards, dar și din serialul 24, ca și din atîtea producții cinematografice americane, căutarea și difuzarea informațiilor pe care administrația prezidențială încearcă să le ascundă se constituie într-o preocupare cu culmi de obsesie a presei americane. În serialul 24 un jurnalist de televiziune trebuie reținut de administrație pentru a nu da, ca scoop, informația despre un posibil atentat terorist cu bombă nucleară în Los Angeles. Jurnalistul care a aflat pontul e înnebunit să dea știrea nu pentru că ar fi dușmanul lui David Palmer, președintele, ci pentru că e în zestrea genetică a presei să umble cu limba scoasă după scoop-uri. 

CNN difuzează informații incomode despre președintele Trump. N-o face însă sub semnul obsesiei de a sparge seifuri în numele exclusivității, n-o face, ca în serialul 24, pentru că jurnalistul vrea faimă și bani, ori așa ceva nu se dobîndesc decît prin necruțare în materie de publicare de informații. O face sub semnul campaniei împotriva lui Donald Trump.

CNN nu e obsedat de descoperirea unor exclusivități, ci de descoperirea doar a informațiilor menite a sluji propagandei anti-Trump. Chiar și cînd e vorba de știri date de întreaga presă americană, CNN are grijă să le filtreze discreționar. Cele compromițătoare despre Donald Trump sînt difuzate pînă la greață, exagerate în senzaționalismul și în semnificațiile lor antiprezidențiale. Cele pozitive sau neutre sînt publicate cu un vizibil disconfort că au loc sub sigla CNN.

Un alt mijloc, întîlnit și în presa noastră nu numai postdecembristă, dar și stalinistă, e reprezentat de ceea ce am numi exagerarea fleacului. În anii staliniști, din presa oficială a URSS, dar și a altor țări din Lagăr, ajungeai la concluzia că SUA, alte țări occidentale sînt ținta criticilor întregii lumi culturale chiar din Vest. Din multitudinea de poziții din Vest erau luate și cultivate prin prezentarea ca singurele existente, doar cele care criticau Sistemul occidental.

Cititorul, care n-avea acces la alte surse, rămînea cu convingerea că intelectualii occidentali sînt toți împotriva democrației, în timp ce marea lor majoritate adulau URSS și Comunismul.

La fel, demonstrațiile de protest din Occident, unele de mici proporții, erau prezentate drept revoltă a Poporului față de regimurile de exploatare. Nu altfel procedează CNN față de Donald Trump.

Măsurile luate de Donald Trump stîrnesc reacții contradictorii, ca toate măsurile mai puțin obișnuite. Dintre aceste reacții, CNN le reține și le cultivă, prezentîndule ca dominante, ca zdrobitoare, doar pe cele care critică o măsură. Așa se face că burtierele de la CNN plesnesc de titluri gen: Val de critici față de noua măsură a lui Donald Trump, Uriașe demonstrații de protest împotriva lui Trump.

Nu de puține ori criticile vin dinspre dușmani declarați ai președintelui sau dinspre pițifelnici. N-are importanță.

Pe dușmani, CNN îi prezintă drept analiști independenți, iar pe pițifelnici, drept cei mai mari specialiști din lume. E o noutate? E o noutate în cazul CNN în privința politicii interne.

În privința politicii externe, CNN are o lungă tradiție a manipulării propagandistice cînd venea vorba de liderii din alte țări cărora America le pusese gînd rău: Saddam Hussein, Gaddafi.

În definitiv CNN nu face altceva acum decît aplică la președintele American trucurile manipulatoare folosite la compromiterea lui Saddam Hussein înainte de a i se trimite un potop de rachete în cap. E toată presa americană altfel decît în filme? Nu sînt sigur că e toată.

Sînt sigur însă că postul CNN e altfel decît în filme.