Vești proaste pentru pasagerii liniilor aeriene: SUA dorește interzicerea produselor electronice în bagajele de cală
- Radu Plugaru
- 20 octombrie 2017, 14:08
SUA solicită companiilor aeriene din întreaga lume să instituie interdicția de transport a produselor electronice personale în bagajele de cală, din cauza unor posibile incendii.
Administrația Federală a Aviației a depus cererea respectivă, printre alte documente, la Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) din cadrul ONU, potrivit Associated Press. Agenția ONU este responsabilă de stabilirea standardelor internaționale de siguranță a companiilor aeriene. FAA a declarat în documentația respectivă că testele efectuate de specialiștii lor au arătat că bateriile reîncărcabile din dispozitivele electronice personale, precum laptopuri, pot exploda dacă se supraîncălzesc, de exemplu, în apropierea unui spray cu aerosoli, existând inclusiv posibilitatea de a afecta sistemul de stingere a incendiilor din cala avionului. De asemenea, testele au arătat că pot apărea incendii mari atunci când bateriile se află în apropierea altor bunuri obișnuite, precum lacul de unghii, dezinfectante de mână și alcoolul pentru frecție. Se va discuta despre interdicția respectivă în cadrul unui congres ICAO care va dura două săptămâni, desfășurat în Montreal, Canada, potrivit agenției AP. "Temperatura rezultată ca urmare a acestui tip de incendiu pot atinge până la 600 de grade, foarte aproape de punctul de topire a aluminiului folosit în construcția avioanelor", potrivit aceleiași agenții de știri. Trei avioane cu reacție de marfă au fost distruse și patru piloți și-au pierdut viața în incendii în timpul zborului din cauza unor baterii cu litiu-ion, în ultimii zece ani, se afirmă în același reportaj.